Judecătorii şi procurorii pleacă în avocatură

Judecătorii şi procurorii pleacă în avocatură
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Atracţia irezistibilă a baroului * Nume grele ale instanţelor gălăţene vor migra către o profesiune liberală, aceea de avocat * Şi procurorii vor să pledeze în procese * 54 de persoane, cu peste 10 ani vechime în domeniul juridic, şi-au depus dosarele pentru intrarea în avocatură *

Baroul Galaţi are deja un număr impresionant de avocaţi, vreo 400. De anul acesta, însă, lista avocaţilor se va îmbogăţi cu nume cunoscute deja în lumea juridică gălăţeană. Pe 8 şi 14 septembrie s-au desfăşurat interviurile pentru intrarea în barou a celor care au peste 10 ani vechime în domeniul juridic.

„S-au dat interviuri scrise şi nu am reuşit să le corectăm pe toate. Astăzi vom avea Colegiu de Conducere şi, dacă timpul ne va permite, vom discuta şi despre aceste interviuri. Sperăm să dăm cât mai repede rezultatele finale”, ne-a spus Mircea Breahnă, decanul Baroului Galaţi.

54 de persoane, cu peste 10 ani vechime în domeniul juridic, şi-au depus dosarele pentru intrarea în avocatură. Dintre acestea, trei au fost deja aprobate, persoanele în cauză fiind titulari ai unor diplome de doctor în drept.

Astfel, judecătoarele Simona Gavrilă şi Alexandrina Zaharia, dar şi notarul Adriana Paşcan au fost declarate admise şi vor fi, de acum înainte, avocate.

Acestea însă nu sunt singurele nume sonore de pe lista candidaţilor, ci doar trei norocoase care nu au mai susţinut interviu.

12 judecători vor în avocatură

12 judecători îşi doresc să abandoneze maldărele de dosare din instanţe şi să îi reprezinte pe cei care au probleme cu justiţia.

Iată care sunt magistraţii care vor schimba scaunul de judecător cu cel de apărător:

·    Simona Bacşin (Curtea de Apel Galaţi),

·    Luminiţa Benescu (Tribunal),

·    Doru Benescu (Tribunal),

·    Emil Borza (Judecătoria Lieşti),

·    Mariana Virginia Dimitriu (Tribunal),

·    Rodica Dorin (Curtea de Apel),

·    Angelica Mihaela Lungeanu (Tribunal),

·    Magdalena Muscă (Tribunal),

·    Daniela Neagu (Tribunal),

·    Lenuţa Emilia Panţuru (Tribunal),

·    Anca Pungoci (Tribunal), 

·    Elena Raluca Zară (Tribunal). 

Dacă le punem şi pe cele două judecătoare doctor în drept obţinem 14 magistraţi, din cei 89 existenţi în acest moment la instanţele gălăţene, care au optat pentru avocatură. Un procent deloc de neglijat, în condiţiile actuale, de aproximativ 16 la sută.

Şi procurorii vor la barou

Nici procurorii nu s-au lăsat mai prejos. Şapte dintre ei vor să schimbe macazul, renunţând la acuzaţii şi trecând în rândul apărătorilor.

Anchetele şi întocmirea rechizitoriilor nu mai sunt interesante pentru:

-    Valeriu Căpăţână  (care a fost recent pensionat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi),

-    Sorin Cărare (DIICOT),

-    Ion Ciafalon (DIICOT),

-    Neculai Jalbă (Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci),

-    Virgil Luparu (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi),

-    Bogdan Păcurariu (DIICOT),

-    Nicu Stegărescu (Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci).

Pe lângă cei 21 de magistraţi (19 care aşteaptă răspunsul şi 2 deja intraţi) pe lista candidaţilor este şi Doru Geru, adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. 

Dar nu numai magistraţii vor să devină avocaţi, ci şi consilierii juridici. Cele mai interesante nume din rândul consilierilor juridici sunt cele ale şefei oficiului juridic din Primăria Galaţi, Tincuţa Pătruţă, al reprezentantei Consiliului Local din Târgu Bujor, Ina Mioriţa Arhip şi al consilierului de la Consiliul Judeţean Galaţi, George Cătălin Buşilă.

Toţi cei 54 de candidaţi aşteaptă rezultatele finale din partea conducerii baroului gălăţean. „Vom da rezultatele cât mai curând, urmând să  le solicităm candidaţilor rezolvarea problemei de incompatibilitate, acolo unde este cazul”, a mai adăugat Mircea Breahnă.

Din surse neoficiale, am aflat că mai sunt procurori gălăţeni care doresc să schimbe tabăra, dar care şi-au depus dosarul pentru intrarea în avocatură la Baroul Vrancea. Numele acestora le vom afla cu siguranţă după publicarea rezultatelor la acest barou. Însă adăugarea lor ne duce cu gândul la un adevărat fenomen în justiţia gălăţeană.

Simple presupuneri

Surse din interior ne-au dat ca posibilă explicaţie a acestei preferinţe a judecătorilor şi procurorilor pentru avocatură volumul uriaş de muncă, numărul mare de dosare, dar şi apariţia în ultima perioadă a unor persoane cu un nivel de pregătire discutabil, şi la magistraţi şi la grefieri, care fac şi mai dificilă munca în domeniu. Pentru că trebuie supliniţi de ceilalţi.

Asta în cazul în care printre viitorii avocaţi nu sunt şi unii care nu făceau faţă muncii de judecător sau procuror şi au conştientizat acest lucru. Şi cum impresia generală, falsă după părerea noastră, este că avocatul vorbeşte cinci minute şi ia bani buni, unii vor să pledeze.

Evident, pot intra în discuţie şi motive personale sau chiar unele legislative, de exemplu noua Lege a pensiilor, despre care cei în cauză ştiu cu siguranţă mai multe decât noi. Aşteptăm lista candidaţilor declaraţi admişi pe baza interviului, pe care o vom publica. Şi poate, după acest moment, cei în cauză vor accepta să ne dezvăluie motivele deciziei pe care au luat-o.

Paradox - Funcţiile de conducere nu mai prezintă interes

Doi dintre cei 14 judecători care vor să intre în avocatură sunt preşedinţi de secţie, iar un al treilea este preşedinte de instanţă. Este vorba despre:

·    Simona Bacşin, care până pe 12 noiembrie are mandat pentru a conduce Secţia Civilă a Curţii de Apel Galaţi,

·    Doru Benescu, care este preşedinte al Secţiei Civile de la Tribunal din ianuarie 2010 şi până la începutul lui 2013,

·    judecătorul Emil Borza, care conduce, cu delegaţie din 11 iulie 2010, Judecătoria Lieşti.

Se pare că pentru magistraţii gălăţeni nu mai sunt interesante funcţiile de conducere.

Şi nici procurorii nu mai par interesaţi de conducere, din moment ce şeful de la DIICOT Galaţi, Ion Ciafalon, doreşte să intre în barou în detrimentul funcţiei actuale.

Design foto: Ana Beliu

Citit 6068 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.