Acum doi ani, furtul unui microbuz Mercedes Benz Sprinter a făcut mare-mare vâlvă. Ditamai autoturismul nou-nouţ dispăruse fără urmă, în noaptea de 10/11 octombrie 2008, în jurul orei 0,20, dintr-o parcare a Penny Market, din Micro17.
Mercedesul Sprinter 518 DCI, de culoare argintie, cu numărul de înmatriculare B-79-HXH, aparţinea la vremea respectivă SC Romstal Leasing I.F.N. SA Bucureşti.
Maşina era asigurată la Societatea de Asigurări Alianz Ţiriac SA, societate care, la data de 2 iulie 2009, a comunicat că, „prin plata despăgubirii, se subroga în toate drepturile asiguratorului, solicitând Poliţiei recuperarea autoturismului furat”.
Ei bine, bomba e că, în sfârşit, la doi ani de zile de la furt, maşina a fost găsită.
Florin Huian, şeful Compartimentului Trafic şi Furturi din Auto din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, ne-a confirmat această ştire, după ce, în 22 septembrie, Biroul Naţional Interpol a comunicat că maşina a fost găsită. Cei de la Interpol Kiev – Ucraina comunicaseră la rându-le că microbuzul a fost găsit şi că se află indisponibilizat în garajul Autorităţii Vamale din Odesa.
După cum ne-au asigurat poliţiştii gălăţeni, se fac în prezent demersurile necesare şi, în funcţie de legislaţia ucraineană în domeniu, autoturismul va fi adus în ţară. În continuare, se fac cercetări pentru identificarea autorilor furtului şi a modului de operare, ţinând cont că, totuşi, seria şasiului maşinii nu a fost modificată.
„Mai multe date despre modul în care au acţionat autorii furtului vom putea strânge în momentul în care maşina va adusă în ţară”, ne-a spus Florin Huian.
Păgubaşul şi-a strigat în fel şi chip necazul
Probabil vă amintiţi că, atunci, imediat după ce maşina a dispărut, gălăţeanul Costea Valentin era deosebit de afectat de situaţie, era surprins că, deşi camerele de luat vederi de la Penny Market funcţionau, hoţii nu puteau fi descoperiţi, în condiţiile în care acces la maşină nu avea decât şoferul Pădurescu Daniel.
Noi, „Viaţa liberă”, am scris despre evoluţia cercetărilor, Valentin Costea ni s-a adresat şi nouă cu o scrisoare în care-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care decurge ancheta. După ce trecuse un an de zile, reclama faptul că nu se făcuseră paşi importanţi în cercetarea cazului, motiv pentru care, între alte demersuri, a făcut şi o plângere către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În acea fază a cercetărilor, noi ne-am interesat la Parchet şi am şi scris ceea ce aflasem şi anume că se aştepta o expertiză tehnică de specialitate de la firma Mercedes Benz din Germania.
„Vreau adevărul şi microbuzul, îşi clama durerea Valentin Costea. Situaţia familiei mele este disperată, trebuie să plătesc 550 lei lunar către firma de leasing… pur şi simplu trăiesc într-o teroare, am primit şi ameninţări cu moartea şi cu răpirea copiilor de la cei pe care-i consider implicaţi în furt”.
La un moment dat, Valentin Costea a ameninţat, la rându-i, cu greva foamei şi, la acea oră, noi conchideam: „E clar că nimeni n-ar mai avea nimic de spus, dacă ditamai microbuzul dispărut fără urmă ar fi găsit, chiar şi fără ca hoţul sau hoţii să fie găsiţi”.
Ei bine, microbuzul a fost găsit, iar identificarea şi reţinerea autorilor e doar o chestiune de timp.