Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în care a aruncat cu butelii incendiate, după care a repetat tratamentul asupra polițiștilor chemați în ajutor, a scăpat de închisoare. Asta grație unei proceduri care i-a permis să-și ”negocieze” pedeapsa, dar și clemenței judecătorilor. Scăpat de pușcărie, și-a agresat membrii familei și a ajuns din nou, în cătușe.

Costel-Cosmin Poalelungi este un individ cu multiple probleme cu legea, încă de pe vremea când era minor. Anul trecut, în primăvară, ajungea din nou în arestul poliției, în urma unui episod extrem de violent, petrecut la Chiraftei. Proaspăt eliberat din peniteniciar, bărbatul s-a supărat pe un vecin, a cărui casă a atacat-o cu butelii de aragaz, cărora le-a dat foc. Le-a aruncat în curte, cu intenția să distrugă și chiar să-i facă omului rău, numai că proprietarul a făcut tot ce a putut să limiteze pagubele.

A chemat și poliția, iar cei doi agenți sosiți la fața locului, Mihai Jireghie și Marian Tase, au fost la un pas să fie și ei aruncați în aer, după ce piromanul a aruncat spre ei cu o altă butelie.

Poalelungi a fost încătușat și dus la Psihiatrie, iar mai apoi în arestul Poliției, fiind trimis ulterior în judecată pentru distrugere, ultraj, amenințare și tulburarea liniștii și ordinii publice. Toate fapte grave, care ar fi trebuit, teoretic, să-i asigure un stagiu îndelungat la pușcărie. Nu a fost așa, pentru că inculpatul și-a recunoscut vina și a acceptat judecarea în procedură simplificată, primind pedepse diminuate. Chiar și așa, fără a ține se pare cont de gravitatea faptelor și faptul că acuzatul din boxă avea un trecut violent, instanţa de la Tg. Bujor i-a suspendat executarea pedepsei, care, cumulată, a fost de doi ani și şase luni de închisoare. Sentința, pronunțată pe la jumătatea lunii iunie 2025, l-a găsit pe Polalelungi liber și gata să comită alte fărădelegi.

Arestat pentru violență în familie

Drept dovadă că lăsarea în libertate a unui astfel de individ este o greșeală și un imens pericol social stă un incident care a culminat cu reținerea și arestarea lui Poalelungi.

La câteva zile după ce Judecătoria l-a păsuit de executarea pedepsei, infractorul și-ar fi lovit bunicul și a amenintat-o pe bunică, poliția fiind din nou chemată să-l potolească.

A fost reținut pentru amenințare și violență în familie și dus ulterior în fața unui judecător de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Citit 3419 ori Ultima modificare Vineri, 04 Iulie 2025 21:12

6 comentarii

  • postat de Nicu
    Joi, 03 Iulie 2025 14:34
    104.36.176.***
    mda, bine ca il baga pe Calin.
    2
    2
  • postat de Johnny
    Joi, 03 Iulie 2025 12:08
    86.124.201.***
    Justiție chioară,cei ce judecă sunt de aceeași teapa cu cei judecați!!!!
    0
    8
  • postat de esplozivu
    Joi, 03 Iulie 2025 09:16
    128.127.118.***
    L-am intrebat:De ce mă fustelungi ai vrut săi arunci in aer?Mia zâs așe:Nene!călătoriile lungi ,să fac cu mijloace rapide.Are dreptate.
    6
    1
  • postat de macarie banu
    Joi, 03 Iulie 2025 08:03
    89.137.225.***
    trimis la decolmatat canale de irigatie....dupa ce le termina sa treaca la sapat unul nou...
    1
    12
  • postat de Camelia
    Joi, 03 Iulie 2025 07:40
    86.124.201.***
    "Cu așa justiție, să tot fii infractor !". https://www.viata-libera.ro/editorial/246091-cu-asa-justitie,-sa-tot-fii-infractor
    0
    11
  • postat de Legile justiției ciuntite de psd
    Joi, 03 Iulie 2025 05:35
    51.179.121.***
    Mai țineți minte scandalul ciordache psd când au schimbat legislația să scape hoții din psd? Astea sunt efectele. Am primit ce am votat. Când unii spuneau că votul nu contează, uitați cât contează.
    3
    14

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro