Din primărie - la judecătorie via DNA

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Judecătoria Galaţi a ajuns un dosar soluţionat la Serviciul Teritorial Galaţi - Direcţia Naţională Anticorupţie, în care învinuită este Mariana Ifteni (39 de ani), şeful Biroului Autorizări din cadrul Primăriei Galaţi. Persoana respectivă e acuzată de „abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin îngrădirea unor drepturi dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial în formă continuată”.

Autorizaţii - peste rând

Faptele incriminate sunt eliberarea de către Ifteni Mariana a nouă autorizaţii pentru executarea serviciului public de transport persoane în regim de taxi în favoarea SC Avromgal SRL Galaţi, cu încălcarea  dispoziţiilor legale în vigoare.

La momentul înregistrării cererilor de la Avromgal SRL, la nivelul municipiului Galaţi nu existau locuri disponibile pentru activităţi de taximetrie, acesta fiind şi motivul pentru care au fost întocmite liste de aşteptare. În momentul vacantării autorizaţiilor din grupa operatorilor de transport, acestea se atribuie în ordine cronologică operatorilor de transport înscrişi pe listele de aşteptare.

La data de 6 martie 2006 au fost disponibilizate cinci autorizaţii de taxi care aparţinuseră SRL-urilor de profil Albertini, Valitrans şi Ramex, întrucât aceste societăţi renunţaseră la ele. În final, au fost acordate nouă autorizaţii către Avromgal, care făcuse cerere pentru 11 autorizaţii. Dar eliberarea autorizaţiilor amintite s-a făcut fără respectarea ordinii cronologice.

Cele mai vechi cereri datau din data de 25 octombrie 2005 şi aparţineau SC Generaţii SRL Galaţi, iar cei de la Avromgal erau ultimii care depuseseră o astfel de cerere. Evident, prin atribuirea acestor autorizaţii, funcţionara de la Primăria Galaţi - care a fost numită în funcţie începând cu data de 1 iulie 2005 -  a încălcat cu bună-ştiinţă dispoziţiile legale, vătămând interesele legale ale celorlalţi operatori care aşteptau pe listă încă de la data de 25 octombrie 2005.

Viza primarului n-a căzut în penal!

În jocul acesta ilegal a picat într-un fel şi primarul Dumitru Nicolae. „Analizând cererile vizate favorabil de către Primarul Municipiului Galaţi prin menţiunea DA şi executarea semnăturii - aşa cum se specifică în rechizitoriul DNA - se înţelege că Dumitru Nicolae, în calitate de şef ierarhic superior al învinuitei Iftene Mariana, a fost de acord cu cele solicitate în cererile respective. Totuşi, dispoziţia primarului nu a fost de natură a impune învinuitei I.M. eliberarea autorizaţiilor de taxi cu încălcarea ordinii cronologice.”

„Tot învinuita I.M. – se arată în rechizitoriu - a declarat că primarul Dumitru Nicolae a dispus eliberarea autorizaţiilor de taxi către SC Avromgal SRL Galaţi ca urmare a insistenţei făptuitorului Avram Răzvan Corneliu. Acesta din urmă era, în 2006, consilier local şi director general la Centrul Cultural «Dunărea de Jos». Dar, în mod indubitabil, Biroului Autorizări din cadrul Primăriei îi revine competenţa de a verifica legalitatea documentelor şi a condiţiilor pentru eliberarea autorizaţiilor de taxi, dar şi competenţa de a întocmi, de a aproba şi elibera aceste autorizaţii.”

De altfel, învinuita a şi recunoscut că eliberarea celor nouă autorizaţii s-a făcut cu încălcarea procedurilor legale. Mai departe, rezultă că prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, Mariana Ifteni a determinat obţinerea de către Avromgal SRL Galaţi a unor foloase materiale în valoare de 212.959 lei. Instanţa de judecată urmează a dispune confiscarea acestei sume.

Cum nu s-a putut proba vinovăţia primarului Dumitru Nicolae şi a lui Avram Răzvan Corneliu, în instanţă va da seamă doar Ifteni Mariana.

Citit 1692 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.