În magistratură, doar prin concurs

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Foştii procurori şi judecători care au activat în sistem mai mult de zece ani şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile nu se mai pot întoarce în magistratură decât după ce vor susţine examen, la fel ca orice absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii, au decis senatorii jurişti.

Membrii comisiei au adoptat un raport de admitere a unei ordonanţe de guvern care abrogă aliniatul 5 al articolului 33 din Statutul procurorilor şi judecătorilor, care prevedea eliminarea posibilităţii ca procurorii şi judecătorii care au părăsit magistratura să se poată reîntoarce în funcţie fără susţinerea unui concurs.

"Actuala reglementare era în sensul abrogării articolului 33 (aliniat 5 - n.r.) din Legea 303, care permitea accesul în magistratură persoanelor cu profesii juridice şi cu o vechime de 10 ani", a explicat la finalul dezbaterilor vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lidia Bărbulescu.

Potrivit acestui articol, persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror cel puţin 10 ani şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile pot fi numite, fără concurs, în funcţia de judecător sau procuror.

„Discriminare?”

Senatorul PSD Ioan Chelaru se exprimase împotriva prevederilor ordonanţei, considerând că se face "o mare discriminare".

"După părerea mea, ordonanţa face o uriaşă discriminare pe fondul unei evidente crize a numărului de magistraţi din România. Nu o să-mi spuneţi că un profesor universitar trebuie să meargă la examen alături de un absolvent de INM. Nu aveţi argumente pentru aşa ceva, iar dacă le aveţi, ori sunt penibile, ori nu sunt convingătoare", a afirmat Chelaru.

Conform prevederilor ordonanţei, se elimină posibilitatea ca procurorii, judecătorii, notarii, consilierii juridici sau profesorii universitari cu o vechime de minimum 10 ani să aibă acces în magistratură fără concurs.

"În timp ce modalităţile de acces în magistratură care presupun promovarea unui concurs desfăşurat în condiţii de transparenţă asigură o selecţie riguroasă a viitorilor magistraţi, posibilitatea accesului în magistratură doar pe baza unui interviu nu oferă suficiente garanţii privind capacitatea profesională a viitorilor magistraţi", se stipulează în expunerea de motive a ordonanţei.

Critica UE produce efecte

Totodată, în expunerea de motive este invocată şi o critică din Raportul intermediar al Comisiei Europene din 4 februarie 2008, în care se arăta că aproximativ jumătate din recrutările în sistemul judiciar au fost realizate pe bază de interviuri şi de vechime, fără a se controla pregătirea profesională teoretică şi practică a judecătorilor şi procurorilor. Rămâne de văzut însă dacă acest raport va fi aprobat şi va produce efecte în sistemul juridic românesc.

Citit 1104 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.