Tribunalul a luat act că este senator: Dosarul lui Solomon pleacă la Înalta Curte

Tribunalul a luat act că este senator: Dosarul lui Solomon pleacă la Înalta Curte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Tribunal, vineri, judecătorul a pus în discuţie declinarea la Înalta Curte a dosarului senatorului Antonie Solomon. A fost vorba de o simplă formalitate, având în vedere că legea impune ca un astfel de proces, care are ca protagonist un parlamentar, să se judece la instanţa de cel mai înalt grad. Judecătorului i-a fost adusă dovada că Solomon a depus jurământul în cel mai înalt for al ţării, după care s-a decis declinarea.

Fost primar al Craiovei, Solomon a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie alături de alţi trei inculpaţi. Procurorii i-au reproşat lui Solomon că ar fi dat autorizaţii de construire, dar şi de prelungire a unui traseu de transport public. Anchetatorii au mai arătat că primarul ar fi luat câteva zeci de mii de euro pentru aceste autorizaţii.

Solomon a fost arestat în martie 2010, dosarul său a ajuns apoi la Galaţi, iar politicianul a fost pus în libertate după jumătate de an, magistraţii interzicându-i, printre altele, să-şi exercite funcţia de edil. Tot judecătorii gălăţeni au fost cei care într-un final i-au dat liber la ocuparea fotoliului de primar, după care procesul şi-a urmat cursul firesc. Au fost audiaţi aproape toţi martorii, după care ar fi trebuit ca şi Solomon să le spună magistraţilor şi varianta sa.

Nu a mai apucat să facă asta, cel puţin la Galaţi. Postura de parlamentar l-a trimis la Curtea Supremă. Interesant este că în ultima perioadă foarte mulţi politicieni au ales să plece din Parlament, vorbindu-se că ar fi făcut-o tocmai ca să nu ajungă la Înalta Curte. Plecările le-au trimis dosarele la instanţele inferioare, ştiut fiind că parcursul acestora este unul mai greoi. Rămâne de văzut dacă acest dosar va rămâne sau nu la Înalta Curte.

Citit 1666 ori Ultima modificare Duminică, 13 Ianuarie 2013 15:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.