Poliţiştii gălăţeni se confruntă şi cu multe cazuri de dispariţie ale persoanelor cu tulburări psihice. Acestea sunt, în general, persoane vulnerabile, care fie pleacă de acasă şi nu mai ştiu unde trebuie să se întoarcă, fie sunt exploatate de alte persoane, care le pun la cerşit. În medicina de specialitate, problemele psihice sunt catalogate ca particularităţi ale persoanelor vulnerabile la dispariţii.
„Sunt două aspecte: o dată, pacientul psihiatric nu îşi recunoaşte propria boală. Atunci e mult mai uşor ca acest pacient să renunţe la tratament şi boala să pună stăpânire pe ei. Cei cu întârziere mintală, îndeosebi, sunt foarte creduli, pot fi foarte uşori traficaţi şi puşi să facă lucruri la limita sau în afara legii. În al doilea rând sunt pacienţii cu tulburări de memorie, care pleacă de acasă şi nu mai ştiu drumul înapoi. În stadiile mai avansate, nu mai ştiu nici cum îi cheamă. O altă categorie e populaţia cu tulburări psihice majore, precum schizofrenii sau cei cu depresii majore, care se pot chiar şi sinucide, iar cadavrele lor să fie găsite după luni bune. În plus, pacienţii cu demenţă nu îşi aduc aminte lucrurile recente. Atunci, el s-ar putea să nu ştie câţi ani de fapt şi să spună că e mult mai tânăr, să nu îşi spună numele adevărat ci, de exemplu, numele de domnişoară, să se considere căsătorită cu soţul care este decedat de nu ştiu câtă vreme. Sau crede că merge la serviciul pe care îl avea acum 30 de ani şi se urcă în orice autobuz sau tren pentru a ajunge acolo şi apoi nu ştie unde să se mai întoarcă. Aşa ajung să fie declarate persoane dispărute”, explică medicul psihiatru Florin Solomon, şeful Centrului de Sănătate Mintală.
Aparţinătorii pot evita dispariţiile
Astfel de cazuri au fost studiate de-a lungul timpului, iar specialiştii au concluzionat că aparţinătorii sunt principalii responsabili de siguranţa bolnavilor psihici. „Aceşti pacienţi, dacă au un suport în familie, sunt controlaţi cumva. La Galaţi, situaţia e ceva mai bună decât în alte judeţe, pentru că foarte mulţi pacienţi au aparţinători care se ocupă de ei. De regulă, dispar cei care rămân singuri, precum bătrânii fără copii şi rude apropiate, tinerii cu întârziere mintală care provin din centrele de minori”, a adăugat medicul Florin Solomon.
Poliţiştii se confruntă cu diferite ipostaze în cazul dispariţiilor persoanelor cu probleme psihice. „Din punct de vedere al dispariţiilor, persoanele cu probleme psihice se pot regăsi în mai multe ipostaze: de persoană cu identitate necunoscută, de cadavru cu identitate necunoscută sau de boschetari”, ne-a explicat agentul şef Mihăiţă Mărgian.
Registru unic al bolnavilor psihici
Persoanele cu identitate necunoscută ajung, de cele mai multe ori, la spitalele de psihiatrie, unde medicii încearcă, în urma tratamentelor de specialitate, să afle date despre ele. „La Centrul de Sănătate Mintală am avut opt-zece pacienţi în evidenţă despre care nu ştiam nimic şi pentru care am făcut demersuri ca să aflăm ce e cu ei. Cu schizofrenicii îndeosebi e greu, pentru că nu comunică, iar dacă ajung să fie internaţi şi nu spun de unde vin, cum îi cheamă, pot sta acolo mult şi bine şi pot figura ca dispăruţi. Bine ar fi fost să fi existat un registru unic la nivel naţional al persoanelor cu tulburări mentale, dar încă nu e gata şi nu cred că se va realiza prea curând. Noi, la Centrul de Sănătate Mintală, avem un departament de asistenţă socială, care încearcă să ţină legătura cu pacienţii pe care îi avem în evidenţă şi care nu se prezintă două luni, de exemplu, la tratament sau nu vin la programări”, ne-a mai spus şeful Centrului de Sănătate Mintală.
Toate aceste demersuri, care presupun resurse financiare şi mult timp, sunt făcute de medicii specialişti tocmai pentru a se asigura că persoanele cu boli psihice nu ajung din nou pe lista celor dispăruţi. „E greu de spus în cifre un procent al pacienţilor psihiatrici care dispar cu adevărat. Chiar dacă dispar o perioadă, de regulă, mai devreme sau mai târziu, ei ajung din nou într-o reţea de psihiatrie”, a conchis medicul Florin Solomon.
