Într-o evaziune fiscală de cinci milioane de lei, sutele de martori se audiază greu!

Într-o evaziune fiscală de cinci milioane de lei, sutele de martori se audiază greu!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pornită acum circa doi ani, cercetarea judecătorească dintr-o evaziune fiscală estimată de procurorii gălăţeni ai DIICOT la cinci milioane de lei a ajuns într-un punct extrem de fierbinte. O parte dintre inculpaţii puşi în libertate, în lungul timp care s-a scurs de la demararea procesului, au început să acuze la scenă deschisă faptul că alţii sunt cei care au comis şirul de infracţiuni. Aceştia sunt acum liberi, susţin ei, în vreme ce ei sunt târâţi prin tribunale. Primii şi-ar trimite în instanţă, termen de termen, oamenii, care, la rândul lor, merg să-i informeze asupra tuturor lucrurilor care se petrec în sala de judecată.

Istrate Stănescu, Duca Stănescu, Victor Stănescu, Mihalache Stănescu, Săndel Toader, Marin Toader şi Claudiu Dimovici sunt acuzaţi că ar fi constituit un grup organizat la care ar fi aderat 14 persoane, prin intermediul cărora s-ar fi făcut societăţi fantomă. Societăţile acestea ar fi derulat afaceri, fără ca operaţiunile comerciale să fie evidenţiate în actele contabile. Procurorii au făcut în ianuarie 2012 o serie de percheziţii domiciliare în Lieşti, Iveşti şi Griviţa, după care o parte dintre inculpaţii au fost arestaţi, dar eliberaţi de-a lungul cercetării judecătoreşti. Faptele au fost comise de-a lungul a şase ani, din 2003 până în 2009.

În acest dosar sunt de audiat mai bine de 200 de martori, o bună parte trecând deja prin faţa judecătorului. Interesant este că cei mai mulţi dintre martori nu i-au recunoscut pe o bună parte dintre inculpaţi. Timpul îndelungat care a trecut de la comiterea faptelor, faptul că toţi poartă cam acelaşi nume şi seamănă între ei îi pun pe martori în încurcătură. Cei mai mulţi au ales să-şi păstreze depoziţiile date în timpul urmăririi penale.

Cei care aşteaptă o soluţie sunt însă din ce în ce mai vocali în a susţine că vina este a unora care sunt liberi şi aşteaptă ca alţii să plătească pentru ei. Şi rudele celor implicaţi vin termen de termen şi sunt foarte atente la ceea ce spun martorii, uneori tulbură liniştea din sala de judecată, cerându-i judecătorului să ţină seama de faptul că zeci şi sute de martori nu-i recunosc pe cei care stau pe banca acuzaţilor şi descriu persoane care nu se află acolo. „Faptul că acum sunteţi liberi ar trebui să vă facă mai ponderaţi. În plus, vreau linişte în sala de judecată, pentru că trebuie să audiez martorii, o să terminăm dosarul acesta la toamnă, la cât de mare este”, a conchis judecătorul.

Citit 2822 ori Ultima modificare Luni, 24 Martie 2014 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.