Curtea de Apel aşteaptă de cinci luni o expertiză în dosarul înşelăciunii de la Suceveni

Curtea de Apel aşteaptă de cinci luni o expertiză în dosarul înşelăciunii de la Suceveni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În dosarul înşelăciunii de la Suceveni, unde mai bine de 80 de persoane s-au trezit că urmau să achite împrumuturi bancare de care habar nu aveau, Curtea de Apel a mai dat un termen de judecată, pe 16 mai, din cauza lipsei expertizei solicitate de inculpate. De altfel, este al cincilea termen dat pentru acelaşi motiv.

Inculpatele Gina Iancu, Doina Ragea, Tuţa Morariu şi Nicoleta Başa au solicitat această expertiză, pe motivul că prejudiciul invocat de Parchet şi menţinut de Tribunal, de circa 300.000 de lei, nu ar fi chiar atât de mare. Provenit din cele 88 de contracte de împrumut, prejudiciul ar fi fost achitat într-o oarecare măsură, prin faptul că unele credite ar fi fost achitate parţial. Avocaţii au cerut ca toate cele 88 de contracte să fie luate la puricat pentru a se vedea exact care este mărimea prejudiciului.

Procesul de la Curtea de Apel vine după o primă condamnare dată de Tribunalul Galaţi. Gina Iancu s-a ales cu 11 ani de închisoare, ea fiind prezentată ca artizan al acestei afaceri, Doina Ragea a primit doi ani, iar Tuţa Morariu şi Nicoleta Başa câte doi ani şi jumătate, toate condamnările fiind cu suspendare. Condamnările au fost contestate la Curte şi, potrivit noilor reguli, inculpatele se pot judeca aducând toate probele în apărarea lor. Înainte, în calea de atac, foarte rar se acceptau audieri de martori sau probe, însă mai exista o cale de atac, pe când acum Curtea este ultima instanţă care poate schimba ceva în dosare. Trebuie precizat şi faptul că noile reguli impuse de Codul penal au impus ca înşelăciunile să fie pedepsite cu cel mult cinci ani de închisoare.

În acest caz, scandalul a izbucnit în 2008, la Suceveni, când zecile de păgubiţi au mers cu jalba în proţap la poliţie şi au spus că două angajate ale Cooperativei de credit "Belşugul", având acces la datele personale, au contractat împrumuturi în numele lor. Parchetul a stabilit că două salariate de la Primăria Suceveni au eliberat acte în numele păgubiţilor, de care s-ar fi folosit Gina Iancu pentru a lua banii de la casieria cooperativei. Pe parcursul cercetării judecătoreşti, Tribunalul a arestat-o preventiv pe Gina Iancu, femeia fiind eliberată după câteva zile, în urma recusrului făcut la Curtea de Apel.

Citit 1356 ori Ultima modificare Luni, 21 Aprilie 2014 13:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.