Doamna Lucia Dumitraşcu ne întreabă dacă orice bun dobândit în timpul căsătoriei este bun comun al celor doi soţi. „Vreau să cumpăr un imobil pe numele meu, fără să fie trecut şi soţul meu; menţionez că bunul aparţine părinţilor mei şi achiziţia lui se face prin credit ipotecar. Cum pot încheia tranzacţia cu părinţii mei fără ca soţul meu să devină co-proprietar?”, ne întreabă cititoarea noastră.
Conform art. 30 din Codul familiei, "bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor". Pot deveni bunuri comune toate bunurile, fără a distinge dacă sunt mobile sau imobile, corporale sau incorporale, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Soţii sunt egal îndreptăţiţi să administreze şi să dispună de bunurile comune care nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. Nici unul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau construcţie (pământ, casă etc.), ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt.
Această formă de proprietate poartă numele de proprietate comună in devălmăşie şi se caracterizează prin aceea că bunurile aparţin coproprietarilor dar aceştia nu au stabilită cota parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunului.
Art. 31 din Codul familiei stabileşte bunurile ce sunt proprii fiecărui soţ, bunuri care nu intră în masa bunurilor comune. Sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ bunurile bobândite înainte de încheiere căsătoriei şi bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară de cazul în care dispunătorul a prevăzut că ele vor fi bunuri comune.
