Procedura de recunoaștere a hotărârilor străine

Procedura de recunoaștere a hotărârilor străine
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Recunoaşterea hotărârilor străine se face prin intermediul instanţei de judecată şi poartă denumirea de procedură de exequatur.

Recunoaşterea este mecanismul prin care o hotărâre, pronunţată în străinătate, dobândeşte în România autoritate de lucru judecat, ceea ce  face ca hotărârea străină să îşi producă efectele şi să fie executorie şi pe teritoriul statului român. Această procedură se soluţionează la cererea persoanei interesate de către tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. Cererea de recunoaştere poate fi soluţionată pe cale incidentală de instanţa care este investită cu soluţionarea altei cauze în cadrul căreia se invocă autoritatea de lucru judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină.

Pentru a putea fi recunoscută, hotărârea trebuie să fie definitivă, instanţa care a pronunţat-o să fi fost competentă să soluţioneze cauza şi să existe reciprocitate între statul român şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea, în privinţa efectelor pe care le produce.

Hotărârile pot fi refuzate a fi recunoscute dacă acestea sunt contrare ordinii publice, sunt pronunţate în materii care încalcă libertatea de a dispune de anumite drepturi, fiind obţinută cu scopul încălcării anumitor norme de drept, dacă a fost încălcat dreptul la apărare sau hotărârea supusă recunoaşterii nu este definitivă.

De asemenea,  va fi refuzată recunoaşterea unei hotărâri străine dacă între aceleaşi părţi se judecă sau a fost judecat de către instanţele române un proces care are acelaşi obiect. Motive de refuz pot apărea şi atunci când hotărârea este inconciliabilă cu o altă hotărâre pronunţată anterior în străinătate şi aceasta ar putea fi recunoscută de statul român sau atunci când instanţele române aveau competenţă exclusivă pentru soluţionarea litigiului.

Cererea de recunoaştere se întocmeşte în forma prevăzută de lege fiind însoţită de hotărârea străină, dovada caracterului său definitiv, precum şi orice alt act necesar să probeze faptul că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a putea fi pronunţată hotărârea de recunoaştere. Înscrisurile depuse în susţinerea cererii de recunoaştere vor fi traduse şi legalizate.

Citit 4165 ori Ultima modificare Marți, 13 Iunie 2017 19:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.