În timpul căsătoriei, soţii îşi datorează întreţinere unul altuia, înaintea oricăror alte persoane. De regulă, ca urmare a desfacerii căsătoriei, obligaţia de întreţinere, pe care şi-o datorează soţii unul altuia, încetează.
În anumite situaţii speciale, soţul divorţat are dreptul la întreţinere din partea fostului soţ. Astfel, dacă unul dintre soţi se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei, acesta poate solicita ca fostul soţ să fie obligat la plata unei sume periodice cu titlu de întreţinere.
Dreptul la întreţinere al fostului soţ există şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, dar numai în cazul în care incapacitatea de muncă apărută este ca urmare a unei împrejurări în legătură cu căsătoria.
Întreţinerea datorată fostului soţ se stabileşte până la o pătrime din venitul net al fostului soţ obligat la plata ei, ţinându-se cont de mijloacele sale materiale, dar şi de starea de nevoie a creditorului. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor nu poate depăşi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.
În situaţia în care divorţul este pronunţat din culpa exclusivă a unuia dintre soţi, acesta nu poate beneficia de plata obligaţiei de întreţinere pentru incapacitate de muncă, indiferent de momentul când a survenit aceasta, decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.
Dacă soţul care pretinde întreţinere se face vinovat de fapte grave împotriva soţului căruia îi cere întreţinere atrage decăderea din dreptul de a beneficia de ajutor material, indiferent dacă faptele au fost comise înainte sau după desfacerea căsătoriei.
Dacă cel care cere întreţinere se recăsătoreşte, dreptul său încetează. Această regulă nu se aplică fostului soţ care datorează întreţinere în cazul în care s-ar recăsători.
Ordinea în care îşi datorează întreţinere foştii soţi este aceeaşi ca în situaţia soţilor, aceştia datorându-şi întreţinere înaintea oricărei alte persoane.
