Informaţii notariale - Incapacitatea minorului de a dispune prin donaţie (2)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Continuăm subiectul legat despre incapacitatea minorului de a dispune prin donaţie, cu noi informaţii furnizate de domnul notar George Schin.

Minorii (atât cei lipsiţi de capacitate, cât şi cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă) nu pot dispune prin donaţie în nici un fel, nici personal, cu încuviinţarea ocrotitorului legal (chiar dacă s-ar obţine autorizaţia autorităţii tutelare), nici prin reprezentanţii lor legali - tutori sau părinţi.

Legea instituie această incapacitate absolută de a dispune cu titlu gratuit tocmai pentru a ocroti interesele patrimoniale ale minorului. Incapacitatea se justifică prin aceea că, nefiind un act necesar, donaţia ca act de dispoziţie are implicaţii directe asupra patrimoniului dispunătorului, deposedându-l irevocabil pe donator, fără nicio compensaţie.

Minorul, pentru a putea face o donaţie, va trebui să aştepte dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.

Ca regulă generală, capacitatea deplină de exerciţiu se dobândeşte când copilul atinge vârsta „majoratului civil”, respectiv vârsta de 18 ani.

În mod excepţional, copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu prin căsătorie, în acest caz se vorbeşte de un „majorat matrimonial”.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Codul familiei, modificat prin legea nr. 288/2007, „vârsta minimă pentru căsătorie este 18 ani”, atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie, întrucât textul de lege nu face vreo distincţie cu privire la sexul persoanei.

Legiuitorul permite însă, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei anterior împlinirii vârstei matrimoniale.

Astfel, acelaşi articol mai sus menţionat în alin. (2), statuează că „pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi, ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul”.

Citit 1377 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.