Control la societăţi | AMENZI de 15.000 de lei aplicate la Comat

Control la societăţi | AMENZI de 15.000 de lei aplicate la Comat
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Poliţiştii locali au efectuat mai multe controale la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în incinta Comat SA (pe strada Grigore Ventura). La acest plan de măsuri, care s-a derulat timp de două zile, au fost verificate 25 de persoane fizice şi juridice, în acţiune fiind implicaţi poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului şi cei de la Serviciul Control Activităţi Comerciale.

În urma neregulilor constatate, poliţiştii locali au aplicat 17 sancţiuni, în valoare de aproximativ 15.000 de lei. Au fost date amenzi pentru: ocuparea domeniului public cu diverse materiale fără autorizarea şi achitarea taxelor legale (HCL 3007/2006 - trei sancţiuni în valoare de 3.000 de lei), neafişarea la locul de desfăşurare a activităţii, a denumirii şi a sediului social aşa cum au fost înregistrate în registrul comerţului (HG 348/2004 – două sancţiuni în sumă de 500 de lei), pentru neîncheierea contractelor de salubritate cu o firmă specializată (HCL 307/2006 – opt sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.500 de lei), pentru lipsă contract salubrizare (HCL 124/2016 – două amenzi în sumă de 3.000 de lei). Tot aici, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005 - privind protecţia mediului, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului, au luat, în cazul unui agent economic, decizia suspendării activităţii până la obţinerea autorizaţiei de mediu. De asemenea, pe parcursul controlului din incinta Comat SA, oamenii legii au aplicat o sancţiune contravenţională în sumă de 2.000 de lei, pentru încălcarea legii 211/2011, pentru depozitarea de deşeuri din construcţii (moloz) pe un teren ce nu este destinat eliminării unei astfel de categorii de deşeuri.

De menţionat că, agenţii economici care desfăşurau activitate comercială fără a fi autorizaţi în condiţiile legii, respectiv fără a deţine „Acordul privind exercitarea activităţii de comercializare în zone publice”, eliberat de autoritatea administraţiei publice locale, au fost avertizaţi şi îndrumaţi pentru a intra în legalitate.

Citit 3888 ori Ultima modificare Vineri, 27 Octombrie 2017 22:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.