Fost prefect de Galaţi, acuzat de fapte de corupţie, CONDAMNAT la opt ani de închisoare

Fost prefect de Galaţi, acuzat de fapte de corupţie, CONDAMNAT la opt ani de închisoare
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Judecătorii Tribunalului Galaţi au luat o primă decizie în dosarul în care Cătălin Emanoil Bocăneanu (foto), fost prefect de Galaţi, a fost acuzat de fapte de corupţie. Bocăneanu a fost judecat, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au acuzat că a intervenit pentru câţiva amici, fie pentru a-i scuti de nişte amenzi de circulaţie, fie pentru ca aceştia să-şi păstreze fotoliile de şefi ai unor instituţii publice, fie să treacă de un examen de angajare într-o slujbă la stat.

După ce au analizat toate probele din dosar, magistraţii au decis să schimbe încadrările juridice ale faptelor şi să îl achite pe Cătălin Emanoil Bocăneanu pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, şantaj, fals în declaraţii şi instigare la fals intelectual. Fostul prefect a fost însă condamnat la trei ani de închisoare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu în formă continuată, la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată, trei ani închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată, la un an de închisoare pentru instigare la infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi la doi ani de închisoare pentru delapidare. După ce au contopit pedepsele pe care Bocăneanu le-a primit în alte două dosare, respectiv patru ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi un an şi şase luni de închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, magistraţii gălăţeni au decis că fostul prefect trebuie să ispăşească pedeapsa cea mai grea de trei ani de închisoare, sporită la opt ani de închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii mai multor drepturi pe o perioadă de patru ani.

Se deduce din pedeapsa rezultantă perioadele deja executate, respectiv perioada arestului preventiv, dar şi perioadele petrecute după gratii în urma deciziilor definitive de condamnare.

În acelaşi dosar, a fost condamnat şi Bogdan Valentin Topală, care a fost acuzat de complicitate în folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Acesta a fost condamnat la un an de închisoare şi s-a ales cu mai multe drepturi suspendate, dar judecătorii au dispus suspendarea executării pe durata unui termen de încercare de trei ani. Tot cu un an de suspendare, pe o perioadă de încercare de trei ani, s-a ales şi Carmen Cotan, aceasta fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Fostul şef de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Vasile Balaban, s-a ales cu o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Vasile Balaban are un termen de încercare de patru ani. Un alt inculpat din dosar, Laurenţiu Budur, acuzat tot de dare de mită, a fost achitat de judecători.

Judecătorii au luat o decizie şi cu privire la pretenţiile civile din această cauză. "Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Judeţeană de Evidenţa Persoanei şi obligă inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin la plata următoarelor sume: 544,35 de lei contravaloare lucrări cu caracter juridic, 200 de lei contravaloare a două licenţe Kasperski Internet Security, 3.183 de lei contravaloare convorbiri telefonice, 204,22 de lei contravaloare conector USB. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" şi obligă inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin la plata sumei de 185,47 de lei", se arată se site-ul Tribunalului Galaţi.

Totodată, magistraţii au reţinut că Primăria Galaţi - Serviciul de Taxe şi Impozite Locale nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Fostul prefect de Galaţi trebuie să îi restituie martorei denunţătoare în această cauză suma de 315 euro. "Menţine măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa procurorului din data de 28.01.2014 asupra sumelor de 1.100 de lei, 3.775 de euro şi 100 de USD", se mai menţionează în decizia instanţei.

Inculpaţii au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare către stat. Astfel, Cătălin Emanoil Bocăneanu trebuie să plătească 15.000 de lei, iar Bogdan Topală, Carmen Cotan şi Vasile Balaban, câte 2.500 de lei.

Decizia Tribunalului Galaţi nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel atât de procurorii DNA, cât şi de fiecare inculpat în parte.

Citit 8744 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Noiembrie 2017 12:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.