Google Maps va afișa fotografii ale orașelor ucrainene distruse

Google Maps va afișa fotografii ale orașelor ucrainene distruse
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministerul de Interne din Ucraina, împreună cu experții Google, au început să digitalizeze consecințele invaziei rusești în orașele devastate din Ucraina, a anunțat instituția, potrivit alephnews.ro.

Scopul proiectului este de a înregistra distrugerile la care au fost supuse orașele și satele ucrainene de către invadatorii ruși. Ministerul menționează că noul proiect va fi în domeniul public. Astfel, toată lumea va putea vedea ce s-a întâmplat cu străzile și cu casele din localitatea lor.

Potrivit ministerului, va fi creat un serviciu separat și pentru forțele de ordine și pentru salvatori. Aceștia îl pot folosi ca resursă de informare și de referință. Google promite că va publica primele imagini panoramice cu străzile și clădirile distruse din Irpin cât de curând.

„Acest proiect a pornit din orașul eliberat Irpin. În același timp, mai multe echipe încep să lucreze. Vrem să acoperim toate orașele cele mai distruse. Întreaga lume ar trebui să vadă cum arătau înainte și ce le-a făcut agresorul”, a spus ministrul adjunct de interne, Igor Bondarenko.

Citit 1939 ori Ultima modificare Duminică, 17 Aprilie 2022 01:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.