Platformele sociale, obligate să fie mai transparente

Platformele sociale, obligate să fie  mai transparente
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un grup de senatori americani a prezentat, săptămâna trecută, un proiect de lege menit să sporească transparenţa pentru Twitter, Facebook şi alte platforme de social media, în timp ce legislatorii dezbat încă dacă să interzică TikTok, conform CNBC, citat de Mediafax. Legea privind responsabilitatea şi transparenţa platformelor este menită să facă datele interne ale companiilor mai accesibile publicului, solicitând prezentarea datelor necesare unor cercetători independenţi.

Conform propunerii, companiile de social media ar fi obligate să furnizeze date interne, protejate de confidenţialitate, cercetătorilor care au fost aprobaţi de National Science Foundation, o agenţie independentă. Proiectul de lege îi protejează pe cercetători de responsabilităţile legale asociate cu colectarea automată a datelor, dacă sunt respectate anumite măsuri de protecţie a vieţii private.

Potrivit proiectului de lege, anumite tipuri de conţinut, cum ar fi reclamele, statisticile de moderare a conţinutului, datele privind conţinutul viral şi algoritmii de clasificare şi de recomandare ai unei platforme ar fi puse la dispoziţia cercetătorilor sau a publicului în mod continuu.

Comisia Federală pentru Comerţ urmează să aplice noua politică, iar companiile care nu se conformează riscă o potenţială pierdere a imunităţii în temeiul Secţiunii 230 din „Communications

Decency Act”, care le protejează în general împotriva defăimării pentru conţinutul postat de membri.

Într-o declaraţie, senatorul Chris Coons a afirmat că proiectul de lege va aborda „o lipsă periculoasă de transparenţă cu privire la modul în care aceste platforme au un impact asupra copiilor noştri, familiilor, societăţii sau securităţii naţionale” şi va contribui la răspunsul la întrebările privind ameninţările la adresa securităţii naţionale şi conţinutul posibil dăunător.

La începutul acestei luni, legislatorii au propus un proiect de lege pentru a interzice populara platformă de socializare TikTok în SUA, după ani de speculaţii privind influenţa guvernului chinez asupra ByteDance, compania cu sediul în China care deţine TikTok. Săptămâna trecută, forţele federale au emis o alertă de siguranţă publică cu privire la creşterea fenomenului de „sexortion”, şantajarea online a minorilor pentru imagini cu caracter sexual explicit. „Am o serie de îngrijorări cu privire la Big Tech, de la facilitarea traficului sexual până la îngroparea conţinutului despre originile COVID-19 şi vreau să mă asigur că orice răspuns al Congresului este eficient în abordarea acestor îngrijorări”, a declarat senatorul Rob Portman, într-un comunicat.

De asemenea, Coons a sugerat că Twitter, care a fost preluată recent de directorul general al Tesla, Elon Musk, este o „poveste de avertizare” despre modul în care politica de transparenţă a unei companii de social media se poate schimba pe neaşteptate şi cu puţine măsuri de protecţie. „Twitter a fost singura platformă care a fost relativ transparentă şi care a făcut unele investiţii şi eforturi în ceea ce priveşte protecţia şi responsabilitatea şi o oarecare transparenţă în ceea ce priveşte indicatorii săi”, a declarat Coons, potrivit The Washington Post. „Toate acestea s-au schimbat, odată cu noul proprietar”.

Citit 1652 ori Ultima modificare Sâmbătă, 31 Decembrie 2022 10:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.