WhatsApp lansează trei noi funcții

WhatsApp lansează trei noi funcții
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

WhatsApp aduce trei funcţii noi în chat. Mesajele trimise se pot şterge în primele două zile de la trimitere, utilizatorii pot părăsi grupurile fără să lase urme şi pot selecta contactele cărora să le afişeze ultima accesare.

Pentru următoarele săptămâni, specialiştii au anticipat trei actualizări care vor fi prezente atât pe cele mai recente smartphone-uri Android, cât şi pe noile modele iPhone, anunţă cei de la tecnoandroid, potrivit Mediafax.

Prima modificare se referă la ştergerea mesajelor trimise. De acum înainte, utilizatorii vor avea la dispoziţie două zile pentru a şterge un mesaj, dacă destinatarul nu l-a văzut. Această noutate va fi valabilă atât în conversaţiile individuale, cât şi  în conversaţiile de grup.

Tot pentru garantarea intimităţii, dezvoltatorii WhatsApp vor oferi în curând utilizatorilor posibilitatea de a părăsi un grup fără a lăsa cea mai mică urmă, adică fără ca notificarea să-i informeze pe ceilalţi membri ai grupului.

În cele din urmă, confidenţialitatea va juca, de asemenea, un rol principal, odată cu o reformă a normelor privind ultimul acces. Spre deosebire de ceea ce a fost prevăzut până acum pe piaţa de mesagerie virtuală, utilizatorii de pe WhatsApp vor putea în curând să selecteze contactele cărora să le afişeze ultima accesare pe platformă, fără ca informaţiile să fie şterse definitiv şi general pentru toate contactele din agendă.

Citit 1728 ori Ultima modificare Duminică, 12 Februarie 2023 11:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.