Elena Govaert

Elena Govaert

Pe o pistă de biciclete a început să crească iarba

Marți, 10 Septembrie 2019 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Pe traseul pistei de bicicliclete amenajate pe strada Tecuci, a început să crească iarba. Astfel, din loc în loc, mai apare câte un petic de iarbă verde, care pare că iese nefiresc din asfalt. Nu este vorba, însă, despre o răzvrătire a spaţiului verde, care se tot betonează în ultima vreme, ci despre un alt fenomen des întâlnit în oraşul nostru, respectiv înfundarea gurilor de scurgere ale canalizărilor. În cele de pe strada Tecuci, nu există doar praf şi gunoaie, ci păm ...

Chioşcurile Rodipet vor fi desfiinţate

Marți, 10 Septembrie 2019 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe strada Domnească nr. 82, un chioş Rodipet, nefuncţional, ocupă inutil o mare parte din trotuar. Structura metalică, chiar dacă nu se află într-o stare avansată de degradare, conferă o notă inestetică zonei. Din păcate, cazul nu este unul singular, mai multe astfel de chioşcuri care au aparţinut societăţii de distribuţie a presei Rodipet, în prezent falimentară, sunt încă amplasate în diferite zone ale oraşului, unele dintre ele reprezentând adevărate focare de infec ...

Iniţiativă: Casele istorice din Galaţi îşi vor putea recăpăta identitatea

Joi, 05 Septembrie 2019 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Reprezentanţii PACT pentru Galaţi îşi doresc să recâştige ethosul local, prin montarea unor plachete informative pe casele istorice existente în oraşul nostru. Acestea conţin un cod QR care duce la o pagină unde se pot afla detalii cu privire la istoria şi povestea clădirii respective. Scopul acestui demers este atât atragerea turiştilor în oraşul nostru, cât şi educarea tinerilor gălăţeni, într-o formă preferată de ei. Astfel, cunoştinţele lor vor putea fi îmbunătă ...

UPDATE. Sacii cu gunoi abandonaţi în zona Zătun au fost ridicaţi

Duminică, 22 Septembrie 2019 17:00 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE. Situaţia semnalată de noi a fost soluţionată. Din câte se pare, în cadrul acţiunii al cărei scop a fost combaterea şi prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, organizată în data de 27 iulie de către Asociaţia Mai Mult Verde din Bucureşti, au fost strânşi de către voluntarii prezenţi la eveniment 70 de saci plini cu PET-uri şi deşeuri. Deşi Serviciul Public Ecosal a răspuns afirmativ solicitării asociaţiei de a ridica sacii la sfârşitul acţiunii, dintr ...

Familii de pecheni, încă fără curent electric

Miercuri, 04 Septembrie 2019 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Comparativ cu alte sate, Pechea stă bine la capitolul utilităţi. 80 la sută din comună beneficiază de reţea de alimentare cu apă şi canalizare, iar, în prezent, se lucrează la extinderea ei. În ceea ce priveşte curentul electric, există o prelungire a străzii Răzoare, total paralizată din punctul de vedere al acestei facilităţi. Imaginaţi-vă cum vi s-ar desfăşura o singură zi din viaţă fără curent şi ce haos ar genera acest fapt, având în vedere că majoritatea ac ...

Pechea, o comună greu încercată de calamităţi (REPORTAJ)

Miercuri, 04 Septembrie 2019 10:00 | Publicat în SATUL
3.500 de gospodării stau rânduite de-a lungul şi de-a latul unei localităţi a cărei denumire aproape că reprezintă o deriziune pentru cetăţenii atât de mult încercaţi de inundaţii. “Apă bună” sau Pechea a devenit o dihotomie care îi urmăreşte zilnic, pentru că acest element, indispensabil vieţii, poate fi, în aceeaşi măsură, nimicitor. De-a lungul timpului, oamenii din Pechea au fost nevoiţi să privească neputincioşi cum viitura le distruge tot, case, bunuri, de ...

Răzbunare pe echipamentele de joacă. Vandalism într-un parc din Galaţi

Vineri, 30 August 2019 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Nu mai este o noutate că locurile de joacă din cartierele gălăţene, puţine la număr, sunt neîntreţinute, năpădite de buruieni, cu echipamente de joacă vechi şi deteriorate, unele dintre ele reprezentând adevărate pericole pentru copiii noştri. Însă, faptul că există şi oameni care contribuie intenţionat la degradarea lor, pentru a-i ţine la distanţă pe micuţi, ei bine, asta este de neacceptat! În parcul din Micro 19, care deserveşte blocurile O, situate pe bulevardul ...

O nouă cioată, o nouă controversă!

Joi, 29 August 2019 09:15 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Altă cioată, altă stradă! Pe strada Maior Iancu Fotea, în apropierea Secţiei de Poliţie Nr.1, o parte din aliniamentul stradal găzduieşte o junglă urbană, marca Galaţi. Un oţetar, o iederă care se întinde sfidătoare pe zidul clădirii din apropiere, şi, cireaşa de pe tort, fantoma răzvrătită a unui tei, ai cărui lăstari îşi caută dreptatea, ieşind din cioata abandonată, altă dovadă a masacrului ecologic pus în scenă de autorităţi. Mai mult chiar, pe vremea când ...

Asfalt vălurit într-o staţie de autobuz

Duminică, 25 August 2019 16:50 | Publicat în SOCIETATE
În staţia de autobuz de la Direcţia Agricolă, vizavi de Liceul de Arte “Dimitrie Cuclin”, covorul asfaltic a cedat, cel mai probabil, sub presiunea constantă a diferenţelor de temperatură, strângânu-se sul, chiar în faţa refugiului pentru călători. Orice om neatent, în graba lui de a urca în autobuz, se poate împiedica de gogoloiul de la marginea trotuarului, făcându-şi, astfel, urcarea în mijlocul de transport, mai puţin plăcută. Asta, în cazul în care mai apucă s ...

Un chioşc din Galaţi ocupă tot trotuarul

Sâmbătă, 24 August 2019 08:30 | Publicat în SOCIETATE
La colţul blocului E9, situat pe strada Regiment 11 Siret, există un chioşc abandonat şi nefuncţional, care ocupă aproape întreg trotuarul, punând trecătorii în dificultate. Astfel, oamenii sunt nevoiţi să îl ocolească, mergând pe strada care duce în parcarea amenajată de curând. De multe ori şi mersul pe lângă bordură este practic imposibil, deoarece multe dintre maşini parchează foarte aproape de ea, motiv pentru care un soi de echilibristică este necesar pentru a parc ...
Pagina 10 din 26