TENIS. Patricia Maria Ţig, principala favorită, a câştigat turneul ITF de la Galaţi, dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, organizat de Clubul X-tennis, după ce a învins-o în finală pe gălățeanca Elena Ruxandra Bertea, cu scorul de 6-4, 6-2. Ţig (29 ani, locul 387 WTA), care s-a impus după două ore şi 5 minute de joc, a câştigat cel de-al 17-lea titlu ITF din carieră şi al doilea din acest an, după cel de la Focşani. Ea are în palmares şi un titlu WTA, obţinut în ...
Campionatul European de fotbal din Germania, ediția 2024, a ajuns la faza semifinalelor. Cele două partide din ”careul de ași” sunt: Spania - Franța (marți, ora 22:00, la Munchen) și Olanda - Anglia (miercuri, ora 22:00, la Dortmund). Pentru a ajunge până aici, Spania s-a calificat cu maximum de puncte din grupă: 3-0 cu Croația, 1-0 cu Italia, 1-0 cu Albania. După care a urmat 4-1 cu Georgia, în optimi, respectiv, 2-1 cu Germania (după prelungiri), în sferturi. Franța, advers ...
Ultimul transfer al vicecampionilor României, CSM Arcada, efectuat zilele acestea, este un valoros jucător din Croația
Naționalitatea acestuia ne-a dus cu gândul la alte transferuri efectuate în ultimul deceniu, când la Galați au venit zeci de sportivi din țări ale fostei Iugoslavii. În majoritate, aceştia au fost jucători foarte valoroși. Ne amintim de Filip Despotovski, fost chiar căpitan la Arcada, un jucător profesionist care a pus umărul la consolidarea statutului de ech ...
Prins la volan cu 103 km/h peste limita legală
Luni, 08 Iulie 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un șofer a fost prins, luni, circulând cu 153 km/h, într-o zonă în care limita legală era de 50 km/h, informează IPJ Dâmbovița, citat de Mediafax. Tânărul, în vârstă de 26 de ani, din Târgoviște, a fost surprins în timp ce conducea un autoturism pe strada Șoseaua Găești din municipiu, depășind limita legală de viteză cu 103 km/h. Bărbatul a fost amendat cu 2.475 de lei, iar ca măsură complementară i s-a reținut permisul de conducere pentru 120 de zile. ...
Două medii de 10,00 s-au înregistrat în judeţul Galați, după prima afișare a rezultatelor la Bacalaureat 2024. Cei doi absolvenți eminenţi au finalizat cursurile liceale la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA), respectiv Colegiul Naţional "Costache Negri" (CNCN).Maria Ștefan este absolventă a CNCN, la profilul bilingv, franceză intensiv. Tânăra ne-a declarat că s-a pregătit temeinic pentru acest examen și că își dorește să urmeze cursurile Facultății de psiholog ...
Multinaționalele, taxate cu o ”contribuție pentru apărare”
Luni, 08 Iulie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul Ungariei va solicita o "contribuţie la apărare" din partea băncilor, firmelor energetice şi companiilor multinaţionale, în cadrul unui plan de acţiune antirăzboi, a declarat luni şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas. Fiecare companie multinaţională care obţine profit suplimentar în condiţiile actuale de "război" trebuie să plătească o contribuţie la fondul de apărare al statului, a afirmat Gergely Gulyas. Măsurile vor viza propaganda prorăzb ...
Marți, 9 iulie, echipajele Poliţiei Locale se vor afla în următoarele zone: strada Brăilei, tronsonul dintre zona Patiseria Dana și McDonald's; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între bulevardul Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Traian, între strada Cezar și strada Tecuci ( ...
Noi coduri galbene de caniculă. Valul de căldură se extinde
Luni, 08 Iulie 2024 11:08 | Publicat în EVENIMENT
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi coduri galbene de val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat, valabile luni și marți în mare parte din țară, informează Hotnews.ro.Valul de căldură va continua treptat să se extindă și să se intensifice în toată țara, avertizează meteorologii.
Codul galben de caniculă valabil luni:
Valul de căldură se va extinde și intensifica ușor în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și jumăta ...
Marți pornește la drum cea mai importantă competiție europeană intercluburi, Champions League, cu meciurile din primul tur preliminar
Printre participante se numără și FCSB, campioana României, care are de jucat cu Virtus - reprezentanta statului San Marino. Manșa tur a duelului Virtus - FCSB se joacă marți, de la ora 22.00, în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Returul va avea loc pe 16 iulie, la București. În cazul în care FCSB trece mai departe, va da peste Maccabi Tel ...
Un bărbat a decedat în apartamentul cuprins de flăcări
Duminică, 07 Iulie 2024 17:43 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat a decedat după ce locuința lui a fost cuprinsă de flăcări. Deși la fața locului au sosit imediat cadrele medicale de la ambulanță și de la SMURD, în ciuda manevrelor de resuscitare, aceștia fiind nevoiți să constate decesul. Conform surselor noastre, neconfirmate încă de reprezentanții MAI, bărbatul de 50 de ani se afla în locuință în momentul producerii incendiului. La acest moment se știe că acesta a suferit un stop cardio-respirator, fără a se cunoaște ca ...