Fără să vreau (şi fără nici o intenţie clară) îmi aştern ochii pe doamna de lângă mine. Parcul Libertăţii freamătă. Ea nu zice nimic. Oare-i place să mă chiorăsc la ea? Designul colegei de bancă e destul de atrăgător. Chiar ademenitor, mi se pare. Tot rulează nişte poze pe displayul uneltei de zis şi de făcut. Stă cam câte-o clipită pe fiecare fotografie, oftează intenţionat şi adânc (aş crede eu)... şi nici de-a naibii nu-mi arat-un ochişor. Devin din ce în ...
"Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
(!) trebuie să facem ceva împotrivacestui Cuvânt ne/obişnuit şi ne/îndurător -şi chiar acuma să-l pedepsim aspru şi definitivpe Regele-fiu al Vântului,care a reuşit să păcălească Moartea foarte uşor (!)(!) trebuie să-i smulgem din minte şi din inimăideea şi trufia că l-a plămădit pe Ulise:un aventurier şi mai şiret,care şi-a trădat nevasta, l-a înşelat şi pe Homer,a ruinat atâtea sirene şi atâtea vise (!)(!) să scoatem ...
"Cele mai adevărate poezii rămase tablou"
Atunci, la sfârşit, iar (te)-auzi din adânc:/ ce viaţă rapidă!Începi să te miri, ca şi cum nici nu ştii/ că-i gata să-nchidă,te miri şi începi să-nfăşori un zadar,/ un fir [oare care (?)]pe ghemul (de) unde ai fost des/făcut/ şi dat la Uitareşi pus la ocară, la colţ şi la stâlp/ s-auzi cum se-(n)toarcenimic tot, nimic tot, sub semnul (fatal?)/ aceloraşi Parce!Atunci, la-nceput, iar (te)-auzi din adânc:/ ce moarte rapidă!Şi ...
Vară. Şi ce vară! Mai caldă şi mai frumoasă decât vară-mea primară, fata cumnatului mamei, dinspre tata, prima şi ultima mea vară, fiindcă, în rest, am numai veri! Vorba ceea: o vară, doi veri...!... Ce ţi-i şi cu vara asta! La singular, face numai ca vară-mea! Iar la plural, face şi ca văru-meu! Şi ce splendid anotimp! Ce splendidă anotimp(ă)! Nu? Sigur că da! Răceala de vară nu-i efectul încălzirii globale?Ce vară! Cam la vremea sânzienelor, să zic! Cam când lum ...
Cea mai mare parte a României se află în continuare sub avertizare de cod roșu de caniculă, iar meteorologii au emis o nouă alertă de furtuni violente ce vor lovi mai multe zone ale țării în cursul zilei de marți, precizează Hotnews.ro.
ANM a emis un cod galben de furtuni și vijelii valabil marți, de la ora 12, până la ora 21.00. În intervalul menționat, în zona continentală a Dobrogei, în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei, în Maramureș, nordul Crișanei, ...
Sandale și flip-flops pentru copii – 3 lucruri pe care să le știi înainte de a cumpăra
Marți, 16 Iulie 2024 09:09 | Publicat în UTILE
Chiar înainte de sosirea verii sau a unei vacanțe mult așteptate, părinții se confruntă adesea cu provocarea de a cumpăra sandale copii și flip-flops pentru cei mai mici membrii ai familiei. La urma urmei, piciorul unui copil crește atât de repede! Alegerea nu ar trebui să fie aleatorie, deoarece confortul și sănătatea copilului depinde în mare măsură de pantofii selectați corespunzător. Iată 3 aspecte pe care ar trebui să le știi pentru a alege o încălțăminte pe care ...
Preot suspectat că ar fi violat o minoră din parohie
Marți, 16 Iulie 2024 08:28 | Publicat în EVENIMENT
Acuzațiile de abuz sexual au fost lansate de o femeie din Foltești asupra unuia dintre preoții din sat, despre care susține că ar fi avut relații nepotrivite cu fiica sa în vârstă de 15 ani
Presupusele fapte, de care reclamanta ar fi aflat după ce găsit în telefonul fiicei niște mesaje compromițătoare, s-ar fi petrecut în urmă cu două săptămâni. Conform sesizării depuse la Poliție, adolescenta în vârstă de 15 ani s-ar fi dus la preot, la casa parohială, pentru ca aces ...
Debut victorios în noul campionat: FC Botoșani - OȚELUL 2-3
Luni, 15 Iulie 2024 20:47 | Publicat în SPORT
Prima etapă din ediția 2024-2025 a Superligii a adus și prima victorie pentru Oțelul, în deplasare la FC Botoșani.
A fost un succes cu peripeții, scor 3-2, cu răsturnări de scor. Golurile gălățenilor au fost marcate de Pop (min. 6) și Zivulici (min. 65 și 67). Startul meciului a fost cum nu se poate mai bun pentru gălățeni, care au marcat pe o fază tip: Cisotti a condus atacul, l-a găsit în profunzime pe Maciel, iar portughezul a pasat decisiv pentru reluarea din prima a g ...
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, un autocar supraetajat, plin cu călători, care se deplasa pe podul peste Dunăre, din direcţia Tulcea spre Brăila, a luat foc, luni seară, arzând complet. Şoferul şi pasagerii, cetăţeni ucraineni, s-au autoevacuat la timp, fără a fi înregistrate victime.
La fața locului au intervenit o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la ISU Brăila şi o autospecială cu apă şi spumă de la ISU Tulcea, su ...
A fost lansată licitaţia pentru un stadion nou la Timişoara, cu 30.000 de locuri, termenul-limită pentru depunerea ofertelor fiind 30 august. ”S-a lansat licitaţia pentru proiectarea şi construirea noului stadion. Durata de proiectare şi execuţie ar trebui să fie de 30 de luni”, a precizat preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, care a câştigat pe 9 iunie şefia CJ. Valoarea estimată a lucrării este de 569.839.200 de lei fără TVA, fondurile fiind alocate de Guvern. ...