Ştiţi ce nu trebuie să faceţi niciodată atunci când scrieţi un text, fie la şcoală, fie pe o reţea de socializare? Nu trebuie să puneţi virgulă între subiect şi predicat. E drept, aveţi uneori şi circumstanţe atenuante, dacă subiectul este în vocativ. "Mihai, vino încoace!", de exemplu, este un caz în care virgula poate fi aşezată între subiect şi predicat. Dar atât!
Ce ne spune teoria? Paragraful 218 din "Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie" (2005) precizează: "Nu se desparte prin virgulă subiectul de predicat" şi fixează două situaţii: "a) subiectul poate apărea fără determinări: Manoilă se uita la gura ei cu admiraţie. SADOVEANU" (chiar dacă în rostire facem o pauză după primul cuvânt, virgula este interzisă pentru că urmează imediat predicatul, se uita), respectiv "b) subiectul poate fi însoţit de determinări (un atribut determinativ sau o propoziţie atributivă determinativă): Unii mai poznaşi îmi zvârleau câte o glumă. SADOVEANU; Câinele care latră nu muşcă". Între subiecte (Unii şi Câinele) şi predicatele aflate la distanţă (zvârleau şi nu muşcă) nu s-a pus virgulă.
Ce ne spune, totuşi, logica? Aşa cum este enunţată interdicţia din IOOP, pare un gest dictatorial dacă nu luăm în seamă adevărul că orice lucrare normativă are datoria de a răspunde la relaţia AȘA DA, AȘA NU. Cei interesaţi de mecanismul aflat la baza recomandării vor afla că între subiect şi predicat acţionează primul dintre raporturile sintactice: cel de inerenţă. Cu alte cuvinte, părţile principale de propoziţie ne asigură fundamentul comunicării verbale, formând o familie: subiectul şi predicatul nu pot exista unul în afara celuilalt. Ca urmare, primul îi impune celui de-al doilea numărul şi, în cazul predicatului nominal, genul. Atât de autoritare sunt, încât devin interdependente şi, în consecinţă, resping izolarea prin vreun semn de punctuaţie.
Cuvântul săptămânii
Pica - aţi simţit vreodată dorinţa de a mânca ceva ce aţi găsit pe jos? Nu râdeţi de oamenii care fac asta, pentru că ei s-ar putea să sufere de o boală rară, numită Pica. Apare frecvent la copii, nu are leac şi se manifestă prin dorinţa incontrolabilă de a mânca tot felul de lucruri, de la lipici şi lemn, la gunoi.
