Adrenalină la Vatra Dornei - echitaţie şi trasee

Adrenalină la Vatra Dornei - echitaţie şi trasee
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei care vor să petreacă o vacanţă de neuitat pe plaiurile româneşti pot merge la Vatra Dornei. Aici distracţii sunt la îndemâna oricui, la preţuri accesibile.

Chiar dacă în această perioadă nu este zăpadă suficientă pentru a schia, centrele de echitaţie cu siguranţă vă vor atrage atenţia. La Vatra Dornei s-au creat tot felul de trasee care mai de care mai spectaculoase.

În cazul în care aveţi experienţă, puteţi opta pentru un traseu mai lung, de două sau trei ore, prin munţi. Dacă nu, traseul scurt de călărie  se potriveşte numai bine celor care reuşesc să îşi învingă teama pentru a da pinteni calului.

Operatorii ecveştri oferă turiştilor începători primele indicaţii despre călărie şi apoi îi însoţesc cu caii de-a lungul traseului ales.

Pentru diversitate traseele prezintă tot felul de variaţii, se derulează prin pădurea de pe dealul de deasupra centrului de oraş, are diferite poteci şi înclinaţii, astfel ca în final turistul să poată înţelege ceva din toată această poveste. Preţurile pentru această distracţie variază de la centru la centru, în funcţie de traseu şi de numărul de persoane.

Lupte Paint Ball

Persoanelor cu inima şi sufletul rămase tinere, copiilor în special le recomandăm participarea la o partidă de paint ball. Poligonul este situat pe strada telescaunului,  fiind amenajat corespunzător cu tot felul de obstacole, tranşee şi cazemate, ascunzişuri şi copaci.

Se asigură un echipament corespunzător, puşti de precizie cu aer comprimat şi bile colorate. Pentru o luptă sunt necesare şase persoane (pentru a se putea face echipe). Costul unei bile colorate este de 0,3 lei. 

Plimbări cu atv - urile

Pentru cei care doresc senzaţie, există în Vatra Dornei varianta închirierii de ATV – uri. Este o activitate captivantă care presupune un pic de curaj şi cunoştinţe (carnet de conducere).

Anul trecut, costul închirierii era cuprinsă între 80 şi 100 de lei pe oră, traseele nefiind încă omologate, turiştii mergând mai mult la întâmplare pe munţii din jur. Astfel de plimbări sunt posibile atât vara, cât şi în sezonul rece, când e zăpadă.

Poteca Tematică 12 Apostoli

Pentru o diversificare a sejururilor la Vatra Dornei, puteţi face drumeţii tematice în munţii Călimani. Este un serviciu turistic nou, pornit de la iniţiativa Parcului Naţional Călimani pentru a pune în valoare biodiversitatea locului.

Excursiile cu ghizi special pregătiţi în acest scop contribuie esenţial la aflarea unor informaţii specifice – greu de găsit prin alte mijloace.

O astfel de ieşire (cu maşini special pregătite) va crea o bună dispoziţie caracteristică ieşirilor pe munte şi va contribui la creşterea volumului de cunoştinţe cu informaţii valoroase despre istoria locului, plante şi animale, geografia şi geodezia muntelui Călimani, tradiţii locale, frumoase elemente de mit şi cultură, şi, nu în cele din urmă, despre legendele locului.

Din fericire izolarea muntelui face ca foarte puţină lume să meargă acolo, fapt care permite o bună conservare şi protecţie a ecosistemelor montane, lipsa deşeurilor şi a copacilor scrijeliţi etc.

O astfel de ieşire durează între 5 şi 6 ore, implică existenţa unui grup de minim 4 oameni şi costa 40 de lei/pers. Nu există restricţii legate de vârstă sau condiţie fizică, traseele alese fiind extrem de accesibile chiar dacă ajung la altitudinea de 1770 m (pe la Rezervaţia Geologică a celor 12 Apostoli).

Muzeul Etnografic

Un loc în care cultura şi tradiţia oraşului Vatra Dornei, a Bucovinei în general sunt extrem de bine ilustrate este şi Muzeul Etnografic Vatra Dornei.

Micuţul sătuc alegoric creat în incinta primăriei Vatra Dornei, este poate primul loc care ar trebui vizitat de către orice turist ce vine în oraş.

Muzeul este deschis zilnic între orele 8,00 - 16,00; 8,00 – 12,00 sâmbăta, duminica fiind închis. Costul biletelor este modic, 1 leu la copii, 2 lei pentru adulţi.

Plimbare cu Telescaunul

Una din atracţiile care nu trebuie nicicum ratate atunci când eşti în Vatra Dornei este şi plimbarea cu telescaunul. Durează circa 25 min. urcarea şi este antrenantă.

Multă lume preferă să urca cu telescaunul şi să coboare apoi pe jos. Iarna este o ocazie perfectă pentru a cobora cei 3 km de pârtie de ski cu grad redus de dificultate.

De asemenea la Vatra Dornei puteţi practica alpinismul, parapanta sau un rafting pe râul Bistriţa. Indiferent de anotimp, la Vatra Dornei aveţi  cu multiple posibilităţi de petrecere a timpului liber.

Legenda Dornei

O legendă păstrată în memoria Dornelor, care atestă existenţa Dornei încă de pe vremea întemeierii statului Moldovei, leagă numele localităţii de o dragoste tragică a întemeietorului Moldovei – Dragoş Vodă. Acesta s-ar fi îndrăgostit de păstoriţa localnică Dorina, pe care a ucis-o dintr-o greşeală şi în amintirea ei, a decis ca apa lângă care s-a petrecut drama să poarte numele ei.

Din izvoare istorice mai reţinem că la 14 mai 1600 Mihai Viteazu, a trimis spre Moldova armata condusă de generalul său Baba Novac. Acesta a urmat drumul prin Cândreni, peste Mestecăniş, spre Câmpulung şi apoi spre Suceava, în urmărirea domnului Moldovei Ieremia Movilă.

După anul 1775, Dorna intră sub stăpânire austriacă şi locuitorii au devenit iobagi ai domeniului împărătesc Câmpulung. Faptul a generat conflicte care au durat aproape un secol.

Locuitorilor li s-au luat drepturile la cârciumărit, pescuit, morărit, li s-au pus taxe pe fâneţe şi păduri şi au fost obligaţi să presteze munci neplătite la diferite lucrări edilitare iniţiate de coroană. De asemenea, ei trebuiau sa dea autorităţii biruri în natură (găini, lână şi lemne).

Pe teritoriul târgului Dornei s-au desfăşurat numeroase conflicte sângeroase care au sfârşit prin însemnate pierderi de vieţi omeneşti. În 1884, o sentinţă a autorităţilor austriece pedepsea formal pe unul dintre opresorii locali cu o "dojană severă".

Locuitorii Dornelor au încercat să pună capăt opresiunilor şi nemulţumirilor prin plângeri repetate la împărat şi la autorităţile locale dar ele n-au putut fi soluţionate până în jurul anului 1850, când a fost abrogată vechea constituţie austriacă şi a început perioada de 11 ani a absolutismului monarhic.

Evoluţia edilitară şi urbanistică a localităţii Dorna a fost puternic marcată de descoperirea uriaşelor rezerve de ape minerale răspândite pe o suprafaţă de mai multe zeci de kilometri pătraţi şi cunoscute de ciobanii locului încă pe la anul 1750, care le-au botezat izvoare cu "burcut" – nume împrumutat probabil din maghiarul "borviz".

După 1950 staţiunea balneară Vatra Dornei a intrat în exploatare la întreaga capacitate şi până în 1989 a continuat să se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihnă etc.

Citit 4052 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.