Să ne trăiţi, Marii şi Mariani!

Să ne trăiţi, Marii şi Mariani!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Avem 49.000 de sărbătoriţi *

Gălăţeni, asta se cheamă de-a dreptul mini-vacanţă. Stăm acasă sâmbătă, duminică şi luni mergem în vizită la mămici, bunici, copii, custri, fini, naşi şi prieteni. N-au de ales, ne primesc cu dragă inimă, doar e onomastica lor.

„Viaţa liberă” le urează zecilor de mii de gălăţeni care luni, 15 august, nu-şi vor vedea capul de-atâţia musafiri, să trăiască frumos, să se bucure de familie şi de cei dragi şi să răspundă, dom’le, la SMS-urile de felicitare!

Le urăm, aşadar, mămicilor, soţiilor, fiicelor, surorilor, cumnatelor, cuscrelor, soacrelor botezate Maria (în total 22.774 numai în judeţul nostru), plus 8.541 de Mariane, la care se adaugă 3.003 de Maricica, 458 de Mărioara, 654 de Marina şi 83 de Măriuca, să rămână iubite şi frumoase, după cum le urseşte chiar numele lor.

Nu îi uităm nici pe băieţi: 11.070 de Marian, 1.972 de Marin, 310 de Marinel şi 189 de Marinică – bărbaţi adevăraţi, domnii nu trebuie decât să se antreneze la scosul dopurilor de şampanie şi desfăcutul capacelor de bere.

Ne amintim că Maria provine din egipteanul Maryam, care înseamnă „copil iubit”, sau din ebraică, limbă în care semnificaţia numelui este „Mare de amărăciune”.

Tot înrudit cu Maria este şi grecescul Panait-a (echivalentul elen al lui Maria-n), şi care se traduce prin „Sfinţenie” - la origine un epitet al Fecioarei Maria, ulterior având înţelesul de „Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului”.

Dacă mai stau mult de vorbă, întârzii la petrecere. Să trăiţi cu numele, dragii noştri!

Citit 1220 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.