* Nostalgia unei vechi copilării * Încet cu… Istoria pe scări! * Bombardament cu… bomboane pe burta goală * Ana Pauker, „tovarăşa de fier”, îndrăgită de copiii flămânzi * Odioasa cu… plete ca focul * Amintiri de pe vremea şantierelor gălăţene *
Amintirile unei fetiţe de odinioară, cu zăpezi homerice, sănii şi jocuri de copii, m-au făcut invidios. Până când am aflat că amintirile, minunate prin vârstă, aparţineau unei foste fetiţe… deportate în Siberia!
Tot aşa, am fost acum martorii depănării unor amintiri ale unui Galaţi comunist plin de şantiere şi entuziasm tineresc, sau doar de tinereţe, şantiere (reconstrucţia, diguri, Combinatul, prima facultate) datorate legăturilor lui Dej cu Galaţiul (Dej a fost căsătorit, din 1926, cu o gălăţeancă, Maria Stere Alexe, fata unui sifonar de pe strada Balaban).
Şi chiar de amintirea… scânteietoare a Anei Pauker, evocată de învăţătorul pensionar Amelian Chirilă (FOTO 2, în stânga), din Tuluceşti, sufletul unui grup de colindători tuluceşteni, autor al mai multor monografii, relatare făcută la recenta lansare a ultimei sale cărţi.
Monografiile cunoscute ale Galaţilor nu cuprind de exemplu date despre formarea, după Primul Război Mondial, a Cartierului Demobilizaţilor, s-a arătat revoltat învăţătorul. Şi nici despre şantierele naţionale, a adăugat Amelian Chirilă, care a vorbit publicului cu emoţie, aşa cum vorbeşte mai tot omul despre tinereţile sale, şi despre şantierele naţionale muncitoreşti de la Galaţi. De unde, probabil, alături şi de titulatura sindicalistă de „port roşu” ne-am procopsit după ’90 cu un re/nume stacojiu.
Războiul a lăsat malul Dunării în ruină…
„Tineretul de la Constanţa, de la Timişoara, Bacău şi Satu Mare s-a unit în echipe şi a făcut curăţenie în oraşul Galaţi. N-au scris monografiile nimic despre şantierele acestea de la Galaţi, cel de la Şiviţa, care a făcut digul între Şiviţa şi Prut şi între Prut şi Gura Prutului! Salva Vişeu [şantierul Vasile Luca] era în urma Galaţiului!”
„Eram copil, dar îmi plăcea să mă duc pe grindul mare, să văd când vine Ana Pauker, cu părul ei foc, şi ne aruncă bomboane şi se duce între tineret şi cântă cu ei”.
Bomba… dulce
O bomboană pe inima goală, la anii aceia grei, de reconstrucţie de după război şi foamete, nu se uită. Şi o femeie „tare” printre şantierişti trebuie să fi făcut impresie puternică, cum se mai vede şi astăzi printre fanii unor personaje politice cu fustă…
Ana Pauker a aruncat odată sacul cu bomboane din avion, în drum spre Moscova, dar sacul „a căzut în bălţile Brateşului, în japşe şi nu l-am mai găsit. Cine l-a căutat zicea să nu fie o bombă. Cu un an-doi înainte trăisem ultimele bombe ale războiului şi când am văzut avionul, căzând ceva din el şi bufnind apa cât casa, am fugit de nu ne-a mai trebuit! Probabil era un pachet pentru muncitorii din şantier şi văzând acolo un grup de 15 – 20 de copii, a aruncat pachetul”.
Dacă e sâmbătă, vine Pauker…
„În fiecare sâmbătă venea pe şantier Ana Pauker, că era şantierul ei. În fiecare sâmbătă!” Că tot nu era televiziune, băile de mulţime erau recomandate. La plecare, „când pilotul dădea drumul la elice, noi [copiii] fugeam de făceam horă în jurul avionului şi ne flutura părul. Şi ea arunca bomboane spre elice, ca să le împrăştie spre noi”. Îi fura Pauker popularitatea lui Dej în oraşul nevestei? A costat-o!
„Stalin cu fustă” - prima femeie vicepremier din lume
Bref, de pe Wikipedia: „Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn, 13 februarie 1893 – d. 3 iunie 1960) a fost o militantă activistă şi fruntaşă comunistă româncă, după Al Doilea Război Mondial lideră a grupării promoscovite („Pauker”) care a controlat până în 1952 Partidul Comunist Român, vice-prim-ministru şi ministru de externe al României.
A intrat, în anul 1920, în mişcarea comunistă. Este racolată în această perioadă ca agent sovietic”.
După tumultoase arestări, „a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică. În 1947 a fost numită ministru de externe şi vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a deţinut această funcţie guvernamentală. În această calitate, a semnat, între altele, actul prin care România ceda Uniunii Sovietice Insula Şerpilor.
Ca lideră a PCR şi a regimului dictatorial comunist, deosebit de nepopular şi de represiv, şi-a câştigat o reputaţie negativă, iar mulţi consideră că a jucat un rol tenebros în istoria României, aducând statului român numeroase prejudicii.
Deoarece a condus ţara în mod autoritar, a fost poreclită de poporul român, «Stalin cu fustă». (…) Pauker a participat activ la procesul de impunere în România a unui sistem bazat pe crimă şi fărădelege. Un caz elocvent asupra modului cum acţiona este cel al Ecaterinei Gata: pentru că a scuipat-o pe Ana Pauker în timpul interogatoriului, i-au fost smulşi sânii cu cleştele, a fost violată şi apoi omorâtă”.
Scoasă din joc de către Dej, Pauker a avut mai mulţi ani arest la domiciliu şi a fost reabilitată post-mortem de Ceauşescu.
