Doi elevi din Galaţi au adus parkour-ul pe scena Românii au talent (VIDEO)

Doi elevi din Galaţi au adus parkour-ul pe scena Românii au talent (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Unul este elev la Seminarul Teologic, celălalt studiază ştiinţele sociale la Liceul Teoretic „Dunărea”, dar pe amândoi îi leagă aceeaşi pasiune – parkour-ul! Şi au dovedit-o din plin la „Românii au talent”.

Bogdan Borș şi George Micu, ambii în vârstă de 18 ani, şi-au făcut intrarea în emisiunea Pro Tv aşa cum le stă bine unor parkour-işti adevăraţi: cu două salturi spectaculoase cu care i-au uimit pe Pavel Bartoş şi Smiley. Aceştia au decis să le ofere din start, celor doi gălăţeni, patru Da-uri, şi să-i trimită direct în etapa următoare. Dar ar fi fost păcat să nu urce pe scena celui mai important show de talente, aşa că au ajuns în faţa publicului şi a juriului format din Florin Călinescu, Mihai Petre, Andra şi Andi Moisescu.

Demonstraţia acrobatică a băieţilor a fost ireproşabilă, şi, timp de aproape două minute, au ţinut publicul cu sufletul la gură. Numai că pentru Florin Călinescu şi Mihai Petre se pare că n-a fost suficient.

„Ca exerciţiu tehnic nu e mult de reproşat, însă trebuie să luaţi publicul de partea voastră!”, a spus Mihai Petre. Gălăţenii au explicat că numărul lor a fost de fapt o confruntare, încercând să arate, fiecare, ce poate mai bine.

„Cumva, ei au încercat să aducă această variantă de sport urban şi să o concentreze sub forma unui scenariu într-o sufragerie, în două minute şi jumătate, şi după părerea mea este un exerciţiu de apreciat. Sunt sigur că dacă veţi reveni la anul, o să arate un pic mai bine”, a spus Andi Moisescu.

Cu două voturi favorabile din partea Andrei şi a lui Andi şi cu două negative de la Florin Călinescu şi Mihai Petre, gălăţenii nu s-au calificat, din păcate, în etapa următoare, dar merită toată aprecierea noastră.

Foto şi video: Pro Tv

Citit 6501 ori Ultima modificare Luni, 18 Martie 2019 19:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.