Adina Halas, vacanţă cu peripeţii

Adina Halas, vacanţă cu peripeţii
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

La început de 2020, Adina Halas a plecat împreună cu soţul, copilul şi o gaşcă de prieteni la schi în Bulgaria. Bineînţeles, vacanţa este una cu peripeţii pe care cu siguranţă vedeta nu o va uita prea curând.

Ca în fiecare an, Adina Halas a plecat împreună cu familia şi o gaşcă de prieteni în vacanţă la schi. Au ales ca destinaţie Bansko, una dintre cele mai cunoscute staţiuni de schi din Bulgaria.

Socoteala de acasă nu se potriveşte însă întotdeauna cu cea din târg, astfel că Adina Halas a descoperit deja de pe drum că vacanţa pare să fie mai degrabă una de vară decât de iarnă.

“Eram în drum spre Bansko şi voiam să fac un story în care să se vadă zăpadă. Story am făcut, însă de unde zăpadă? Nu era nici un strop. E şi foarte cald, motiv pentru care râdeam în maşină şi ne întrebam dacă să mergem în Bulgaria la schi sau mai bine în Grecia la plajă?”, a dezvăluit Adina Halas.

Au rămas totuşi cu planul iniţial de a merge la schi, deşi zăpada se lăsa aşteptată. Pe pârtie se poate însă schia, întrucât există zăpadă artificială.

Cu doi părinţi împătimiţi ai sportului, şi micuţul Serghei, fiul Adinei Halas, ştie să schieze deja de mai bine de doi ani, dar a întâmpinat ceva dificultăţi de această dată.

“Am urcat cu el până la vreo 2600 m şi, când s-a văzut atât de sus, Serghei s-a blocat. A uitat instant să schieze. Noroc că Lucian (n.r. soţul Adinei şi tatăl micuţului Serghei) are specializare de schi la facultate, practic e monitor de schi. Partea proastă e că atunci când eşti părinte şi monitor în acelaşi timp, e ceva mai complicat să asculte copilul de tine decât ar asculta de un străin. Dar totul e bine când se termină cu bine”, a mai povestit vedeta.

“Eu ştiu să schiez pe nişte schiuri mai late şi mai scurte, speciale de freestyle. Anul acesta, am zis să îmi iau şi eu schiuri normale ca toată lumea şi asta m-a dat peste cap. Parcă nu mai ştiam să schiez, am reuşit să şi cad. Dar m-am ambiţionat şi vacanţa asta învăţ să schiez şi pe schiuri normale”, a adăugat ea.

Adina Halas a plecat la Bansko alături de familie, dar şi de o gaşcă de prieteni şi toţi au în grijă 10 copii între 5 şi 15 ani. Iar atunci când ajung pe pârtie, dacă cei mici şi tăticii se grăbesc la schi, mămicile le dau de furcă şi încep ziua cu o şedinţă foto în toată regula.

Sursa: agentiadepresamondena.ro

Citit 2948 ori Ultima modificare Duminică, 19 Ianuarie 2020 12:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.