Casa mea

Casa mea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Perdele *

Va avea o uşă blondă, fie ea şi metalică, dacă lemnul nu mai e fancy. Şi când ai s-o atingi, în continuitatea mişcări de intrare în casa mea, vei aştepta să zâmbeşti – e casa-casă, cu var pe pereţi, praf şters în grabă, covoare frecate cu şampon şi televizor mutat repede de la telenovelă.

În casa mea perdelele fac falduri în geam, iar peste ele se învăluresc draperii catifelate, în culoare de miere caldă.

Aer

În casa mea miroase a geam deschis după ţigară, a ulei aromat – uneori casa mea e bordelul viselor greu parfumate -, a fructe, banane şi portocale.

Dacă veneai vara, poate că în bucătăria din casa mea ar fi mai mirosit încă – de câte ori poate omul să ducă gunoiul? - a felie de zahăr apos, deghizat în miez de pepene cărăiat.

Zâmbet

Când te aştept în casa mea, ştiu că zâmbetul tău va rima cu tine, oricât de mult l-ai vrea tu să fie hollywoodian.

Te suspectez deja că te chinui să nu fii trist, sau obosit, sau visător la o iubire mai veche - doar pentru că eşti musafirul meu.

Ţi-am râs şi eu convenţional la ureche, dar apoi ţi-am şoptit că mai bine nu vrei să ştii, atunci când te-ai prins că mă doare.

Încerci să-ţi aminteşti de ce vii mereu în casa mea? Păi, nu ştiu, că doar bei o cafea mai bună la tine, şi nici nu-ţi zice nimeni că minţi, când aliniezi cuvintele în ordinea lor socio-alfabetică.

Şşşt, să ne îngrijorăm în tăcere

Nu ştiu dacă pot să te las să intri în casa mea aşa cum îmi intri în suflet. Fă bine şi te descalţă, până când insist eu că îmi plac bălţile de noroi.

Prefă-te atent la detalii şi zi-mi la întâmplare, că, uite, fraierii, cred în conspiraţii - când vezi calmantele uitate la vedere în casa mea.

Ascunde-mi îngrijorarea, ascunde-mi de ce-urile curioase care îţi umflă obrajii de întrebări incomplete.

Deghizează-ţi prost presupunerea că îmi ascult temeri eterne, temeri cum că azi sunt urâtă, nepricepută să iubesc, neatentă să ascult şi să mă conving că albul este doar un altfel de negru.

Până la urmă, ce mă costă să-ţi spun taina necazului de azi? Va fi încă o bulă misterioasă, strălucind în curcubee, transformată în zeamă de săpun cu apă.

Şi doar lipsa unui ocean de nerăbdări m-ar mai putea reapropia ţie, acum, după ce secretul meu ţi-a şi părăsit mintea, în timp ce mie continuă să-mi tortureze lăuntrul.

Acasă, în tine

Ah, de ce o mai ţin? Să-ţi arăt ce vis mi s-a îngrămădit în revista aia.

Se făcea că fotoliile în forme fluide, de L de tipar, deveneau ale mele. După salariu!

Se făcea că odată ce te legeni plângând a drag, a fericire şi a dragoste în ele, acolo rămâi, şi nimeni nici nu se gândeşte să te deranjeze.

Nici cu presupuneri, nici cu dovleci acustici de umplut primăvara dintre noi, nici cu surâsuri adiind a „Pardon, ce ziceai”.

Mai lasă-mă să stau în fotoliul meu, din revista găsită în casa mea, pitită între coastele tale, până mă doare atât de mult faptul că îţi aminteşti de alta, că singură mă dau la o parte.

Citit 1393 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.