Știi cum e viața: curge ea nestingherită o vreme și își vede liniștită de traseul ei ca și cum nimic nu promite să mai intervină vreodată până când, pe neașteptate, o denivelare intervine la mijloc de vale, pe nepusă masă, și te obligă să o iei la goană cu o vehemență de care nu credeai că mai ești în stare. Cam așa-i și cu cascadele și, în cazul ambelor, când asta se întâmplă, lumea care trece pe lângă se oprește, se minunează și reflectează la propria existență.
Cascada Bigăr, județul Caraș Severin
Probabil cea mai cunoscută cascadă din țara noastră, Bigăr a fost desemnată, acum ceva vreme, drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume. Dacă nu ai reuşit să o vezi înainte de recenta prăbuşire, sunt şanse să ţi se pară şi acum foarte frumoasă, deşi probabil într-un mod mai puţin delicat. Dacă ai mai vizitat-o, noua ei înfăţişare sunt şanse să te impresioneze, fiind o mărturie clară a forţei implacabile a naturii dezlănţuite. Dacă, înainte de modificarea aspectului cascadei, 1.000 de suflete ajungeau săptămânal în acest colț de Caraș Severin, primele semne sunt că oamenii se duc să o vadă şi după dezastruoasa prăbuşire a principalei stânci peste care se scurgea apa.
Cascada Cailor, județul Maramureș
Știi cum e să stai la poalele unui șuvoi de apă ce cade de la 90 de metri deasupra ta, în vreme ce verdele din jur pare să se legene în bătaia muzicii de râu care lovește treptele? Probabil că nu, că doar nu găsești așa ceva la orice colț de stradă, dar îți spunem noi: e ca și cum vocile din interiorul craniului încetează să se mai contrazică și să încerce, fiecare în legea ei, să se facă auzită. Tac pentru câteva minute, se dau la o parte și fac loc muzicii de apă să se strecoare nestingherită printre cotloanele minții.
Dacă deja începi să bați cu pumnul în masă cerând să ți se spună degrabă cum ajungi la locul cu pricina, află că trebuie să bați drumul până în Munții Rodnei, în apropiere de stațiunea Borșa, unde te şi poți caza, opţiunile fiind destul de variate. Iar odată ajuns, alegi: ori iei telecabina, ori decizi să transpiri puţin, pentru a profita cum se cuvine de peisaj, așa că te avânți într-o drumeție de juma’ de ceas.
Cascada Duruitoarea, județul Neamț
Undeva în Munții Ceahlău, după ce parcurgi un drum de pur munte românesc, cu căpițe de fân și tot pitorescul despre care citeai în lecturile copilăriei, îți va ieși până la urmă în cale o săgeată care nu se vrea deloc subtilă. Te va îmbia „Spre Cascada Duruitoarea”, făcându-și conștiincios datoria. Nu ar fi politicos să refuzi așa că urmează drumul indicat, îmbiat de mirosul proaspăt de ace de pin și pajişti de munte.
Oprește-te din loc în loc să respiri tot mai rarul aer curat sau să mai asculți muzica păsărilor de pădure, iar dacă ai avut inspirația să îţi iei şi ceva de mâncare la pachet, așază-te la una dintre mesele de lemn și savurează-l în tihnă. Continuă-ți apoi cuminte drumul până ajungi să fii ghidat doar de sunetul de apă ce mângâie piatra. „Mângâie” s-ar putea să-ți dea o idee greșită despre zgomotul pe care-l face apa pentru că nu au numit-o așa din cauza blândeții cu care se arunca la vale, ci mai degrabă pentru că zgomotul continuu pe care îl face n-are nicio legătură cu subtilitatea.
Tot spațiul pe care-l vei fi străbătut nu-i altceva decât Parcul Național Ceahlău din județul Neamț și i-a fost dat cam tot ce putea să primească o zonă situată acolo unde se află: forme carstice, văi, cheiuri, pajiști, fânețe și nici nu ne mai apucăm să povestim despre floră și faună...
