Atleta Iolanda Balaș este în mod unanim considerată una dintre cele mai mari personalități ale sportului românesc. Pe parcursul carierei sale sportive, atleta a doborât 14 recorduri mondiale și a reușit să câștige de două ori aurul olimpic. În urmă cu exact 61 de ani, pe 10 septembrie 1960, Iolanda Balaș reușea să sară 1,85 metri în proba de săritură în înălțime de la Jocurile Olimpice de la Roma, câștigând astfel medalia de aur, la o diferență de 14 centimetri față de următoarea clasată.
Între 1957 și 1966, nicio altă atletă din lume nu a reușit să o învingă pe Iolanda Balaș. În tot acest interval de timp, românca a câștigat 156 de concursuri consecutive, multe dintre ele competiții sportive de cel mai înalt nivel.
S-a născut pe 12 decembrie 1936, la Timișoara, iar primii pași în lumea atletismului i-a făcut la Clubul Sportiv Electrica, din oraș. În 1953, a plecat la Steaua, unde sub îndrumarea lui Ioan Soter, viitorul ei soț, a devenit una dintre cele mai bune sportive din toate timpurile la săritura în înălțime. Potrivit fanatik.ro, a ales atletismul pentru că a văzut un film la vecinii din Timișoara despre Jesse Owens, sprinterul american care a scris istorie la Jocurile Olimpice din 1936. Până să guste însă succesul, sportiva româncă a simțit mai întâi cum este să pierzi.
În 1956, la Jocurile Olimpice, a fost învinsă de rivala Mildred McDaniel (SUA), care a sărit 1,76 metri. Iolanda Balaș a reușit un rezultat de 1,67 şi a încheiat abia pe locul al 5-lea finala de la Melbourne.
La revenirea în țară, voci din cadrul regimului au acuzat-o că și-a vândut medalia americancei. "A fost prima mea Olimpiadă. Fără antrenor, fără niciun sfat și după o lună la capătul lumii. Am suportat cea mai dureroasă înfrângere din viață. Era cât pe ce să renunț, locul cinci era de-a dreptul un dezastru! Nu numai că am pierdut medalia, dar americanca Mildred McDaniels a îmbunătățit recordul lumii, sărind cu un centimetru mai mult decât mine. Un conducător al delegației, securist, firește, m-a acuzat că am vândut medalia, considerându-mă trădătoare de țară! Mai mult, în Satul Olimpic era un panou cu pozele noastre. S-a dus și a rupt fotografia mea", rememora, în cadrul unei discuții, Iolanda Balaș.
Cel care a ajutat-o să-și revină din punct de vedere psihic și fizic a fost chiar Ioan Soter. Apoi, ca prin farmec, totul s-a schimbat. A urmat o perioadă de succese inimaginabile. "După Melbourne, timp de patru ani, am desenat în caietul de antrenament cercurile olimpice, sub care scriam: Revanșa! Devenise deja un fel de instinct. La vederea acelor însemne, mi se ridica sângele în cap! Puteam să suport orice privațiune, orice efort. Nimic nu era imposibil!", a povestit sportiva.
Anii în care a câștigat tot ce putea fi câștigat
Iar din anul 1957 a început seria concursurilor și a anilor în care nu a pierdut nimic. De fiecare dată locul 1, în nu mai puțin de 156 de concursuri consecutive, din 1957 și până în 1966. Însă această serie putea să nu existe, pentru că nu îi era permisă prezența la Jocurile Olimpice de la Roma însoțită de antrenor. Comuniștii nu voiau să audă de așa ceva, iar sportiva a amenințat că nu se prezintă dacă nu poate să meargă alături de Ioan Soter, antrenorul ei. A fost nevoie de intervenția lui Gheorghe Gheorghiu Dej pentru a rezolva problema.
În 1960, la Roma, Iolanda Balaș și-a spulberat concurența. A sărit 1,85, cu 14 centimetri mai mult decât următoarea clasată, poloneza Jarosława Jóźwiakowska: "A fost o victorie extraordinară! Poate cea mai dragă sufletului meu. Atmosfera latină de pe stadion se asemăna cu cea de acasă", și-a amintit Iolanda Balaș.
Patru ani mai târziu, la Tokyo, Iolanda Balaș a concurat din nou "singură". Singurul adversar era ștacheta, care era ridicată tot mai sus, după fiecare săritură. A câștigat un nou aur olimpic, cu o săritură de 1,90 de metri, un nou record olimpic. Între ea și locul 2 era un nou abis de zece centimetri.
După cele două medalii de aur olimpice, Iolanda Balaș a dominat proba de săritură în înălțime până în 1966. În acest deceniu, a corectat de 14 ori recordul mondial, de la 1,76 până 1,91, care a rezistat până în 1971.
S-a retras în anul 1967, din cauza unei probleme la tendonul ahilian, însă după atâtea recorduri, victorii și două titluri olimpice, Iolanda Balaș a susținut că a avut un regret în carieră: "Dacă îmi pare rău de ceva, este că nu am prins pista sintetică de poliuretan sau tartan, care consider că mi-ar fi dat posibilitatea să adaug cel puțin zece centimetri. Dar și că nu am încercat stilul Floop. Poate că m-am născut cu vreo zece ani mai devreme", a povestit sportiva.
A rămas în lumea sportului și după retragere și, în 1988, a fost aleasă președintele Federației Române de Atletism, funcție pe care a ocupat-o până în anul 2005. S-a stins din viață la spitalul "Elias" din Capitală, la vârsta de 79 de ani, pe 11 martie 2016.
