Legătura dintre pornografie și mărimea creierului

Legătura dintre pornografie și mărimea creierului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au găsit o legătură între vizionarea regulată a filmelor porno, dimensiunea redusă a creierului şi problemele sexuale. Bărbaţii care alocă prea mult din timpul lor pornografiei răspund cu întârziere la stimularea sexuală, conform unui studiu.

Doctorul Simone Kühn, care a condus studiul efectuat la Institutul "Max Planck" din Berlin, a spus că aceasta este prima legătură între consumatorii de pornografie, reducerea mărimii creierului şi răspunsul creierului la stimulare sexuală descoperită de cercetători. Cu toate acestea, cercetătoarea declară că studiul nu dovedeşte că vizionarea de pornografie cauzează schimbări în creier. De fapt, oamenii care au deja acea parte din creier numită "striatum"(structură nervoasă situată sub cortexul cerebral) de mărime redusă sunt cei care petrec perioade mai lungi de timp uitându-se la filme porno.

"Nu este clar, de exemplu, dacă vizionarea de filme porno duce la schimbări ale creierului sau dacă oamenii născuţi cu un anumit tip de creier se uită la filme porno mai mult. Nu putem încă să răspundem la această întrebare", a declarat Kühn. Pentru efectuarea cercetării, Kühn şi Jurgen Gallinat de la Universitatea "Charite" din Berlin au recrutat 64 de bărbaţi sănătoşi, cu vârste cuprinse între 21 şi 45 de ani, cărora le-au adresat întrebări privitoare la obiceiul lor de a se uita la filme porno. De asemenea, oamenii de ştiinţă le-au monitorizat subiecţilor creierul şi au măsurat volumul acestuia, pentru a vedea cum reacţionează la imagini pornografice. În urma testelor, s-au observat diferenţe clare între bărbaţii care nu privesc filme porno şi cei care privesc regulat.

Citit 925 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Octombrie 2021 21:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.