Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Totul se Plătește (despre lumină/singurătate)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

SINGURĂTATE - geam de monastire -

prin tine-şi trece timpul puritatea

dinspre trecut sau din închipuire -

plătesc (încet) cu naşterea şi moartea!

plătesc fiindcă totul se plăteşte,

fiindc-aşa s-a hotărât atuncea,

când a-nceput să fie omeneşte

a duce-n veşnic (fără milă!) crucea!

atâtea chipuri: linişte pe targă,

în flori de câmp, în piatră, în altare -

cu ochii stinşi, dar, fără să se-ntoarcă,

ajunge iar în punctul de plecare!

şi iar îmi taie-n şapte carotida,

şi ud cu sânge linii de sosire -

o! eli! eli! - [plânge-(mi) piramida!!!] -

SINGURĂTATE - geam de monastire!

Citit 6103 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Noiembrie 2021 23:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.