„Cea mai rea fată din lume”, în cinematografe, din 4 februarie

„Cea mai rea fată din lume”, în cinematografe, din 4 februarie
O poveste despre devenire şi maturizare
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Regizorul norvegian Joachim Trier revine pe marile ecrane cu filmul care încheie trilogia dedicată oraşului Oslo, „Cea mai rea fată din lume/ The Worst Person In The World”. Filmul poate fi văzut în cinematografe din 4 februarie, potrivit News.ro.

Distribuit de Independenţa Film, filmul „Cea mai rea fată din lume” spune povestea unei tinere de 30 de ani, din generaţia millenialilor, aflată în căutarea fericirii şi a partenerului ideal. Rolul din acest film i-a adus actriţei Renate Reinsve premiul pentru interpretare feminină la Cannes 2021.

Julie (Renate Reinsve) se apropie de 30 de ani, iar viaţa ei e un haos total. Exact când iubitul ei mai în vârstă, Aksel (Anders Danielsen Lie), un popular autor de romane grafice, insistă să oficializeze relaţia, Julie ajunge neinvitată la o petrecere unde îl întâlneşte pe tânărul şi carismaticul Eivind (Herbert Nordrum). De aici, urmează un șir de întâmplări comice și surprinzătoare în același timp, foarte apreciate atât de critici, cât și de publicul care a văzut deja filmul.

„Cea mai rea fată din lume/ The Worst Person In The World” este o comedie romantică despre dragoste şi relaţii în zilele noastre, despre oportunităţi şi temeri. Catalogat de publicaţia britanică The Guardian drept „o comedie tandră şi complexă despre relaţii, de o naturaleţe şi prospeţime remarcabile” sau considerat de Toronto Star „o dramă romantică pentru cei care urăsc dramele romantice”, „The Worst Person In The World” a atras aprecierea publicului încă de la premiera care a avut loc la Cannes şi se regăseşte în numeroase topuri ale celor mai bune filme ale anului 2021, inclusiv pe deja celebra listă a lui Barack Obama sau pe listele de predicţii pentru nominalizări la Premiile Oscar.

„The Worst Person In The World” este cel de-al treilea film din trilogia lui Joachim Trier, în care se regăsesc „Reprise” (2006) şi „Oslo, 31 august" (2011), filmul care a câştigat marele premiu la Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2012.

Renate Reinsve este la primul ei rol principal în „The Worst Person In The World”, în timp ce Anders Danielsen Lie joacă şi în celelalte două titluri ale  trilogiei.

Citit 1079 ori Ultima modificare Vineri, 04 Februarie 2022 03:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.