Unde ne petrecem sfârşitul săptămânii?

Unde ne petrecem sfârşitul săptămânii?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Afară este foarte cald, în apartamente te înăbuşi, dar criza economică nu ţine cont de termometre. Foarte mulţi gălăţeni au renunţat să mai plece în concediu.

Şi cu toate acestea îşi doresc, măcar la sfârşit de săptămână să iasă din casă şi să petreacă câteva ore în aer liber. Unde pot merge gălăţenii să se destindă şi, de ce nu, să facă şi un grătar? Răspunsul vine foarte simplu: la Lacul Vânători.

Un loc curat, bine întreţinut, cu eforturi în această perioadă a lipsei de fonduri, îi aşteaptă pe gălăţeni să îşi petreacă timpul liber. Pentru intrare nu trebuie să scoateţi decât patru lei din buzunar pentru un adult şi trei lei pentru elevi şi studenţi.

Dacă sunteţi cu maşina, trebuie să ştiţi că parcarea în incintă costă trei lei. După ce plătiţi biletele de intrare, puteţi ocupa una dintre cele 10 mese (dotate şi cu băncuţe) sau unul dintre cele treizeci de grătare. Pentru acestea nu trebuie să plătiţi niciun ban, important este să fie disponibile.

Cât cei din familie fac un grătar, puteţi pescui în lacul proaspăt populat cu crapi şi caraşi.

„Pentru două ore de pescuit un gălăţean trebuie să plătească şapte lei. Lacul are peşte şi este doar pentru pescuit. Avem peste 50 de plăcuţe prin care gălăţenii sunt atenţionaţi că scăldatul este interzis. Nu avem salvamari şi de aceea nu este permis scăldatul. Am reuşit să întărim malurile lacului, cu dale, dar asta doar pentru siguranţa pescarilor”, ne-a explicat administratorul lacului, Marius Huhulea.

Recentul accident - un gălăţean s-a înecat săptămâna trecută în lac - a făcut ca interdicţia să aibă, din nefericire, şi exemplul potrivit pentru a stăvili inconştienţa celor care nu ţin cont de sfaturile acestea.

Căsuţele nu mai pot fi închiriate, ele nu mai sunt funcţionale de mai bine de patru ani. Dar, asta nu înseamnă că nu puteţi petrece noaptea la Lacul Vânători.

„Căsuţele nu corespund standardelor europene, aşa că nu le putem închiria. În schimb, se poate campa cu cortul. Pentru 12 ore, tariful de campare este 11 lei. Programul de campare este între 7,00 şi 19,00 sau între 19,00 şi 7,00”, ne-a mai spus Marius Huhulea.

Pentru evenimente speciale, cum ar fi zilele de naştere, se poate închiria foişorul, dotat cu masă şi băncuţe, pentru doar 20 de lei.

„Avem condiţii bune de petrecere a timpului liber, dar oamenii preferă să se oprească pe terenul de lângă intrare. Pentru acea zonă nu se percep taxe, aşa că oamenii rămân acolo, deşi nu au aceleaşi condiţii”, a mai spus administratorul lacului.

Condiţiile oferite la Lacul Vânători sunt civilizate şi pot satisface pretenţiile normale ale îndrăgostiţilor de natură şi pescuit. În caz de urgenţe, se asigură şi asistenţă medicală.

Nu rămâne decât să vă faceţi cumpărăturile şi să poposiţi pentru câteva ore măcar într-unul dintre puţinele locuri de agrement pe care le avem la dispoziţie.

Citit 995 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.