* „Am învăţat răbdarea!” *
Se ştie că Galaţiul are femei nu numai deştepte, ci şi frumoase. Nu toate frumoasele însă reuşesc să treacă peste o selecţie naţională de peste aproximativ 2000 de tinere, câte s-au înscris în toată ţara la Miss Universe România, ediţia 2010.
„Bătălia” în semifinală s-a dat între 200 de fete blonde, şatene şi brunete, pentru ca în finala concursului să se confrunte doar 30 de participante.
Între cele 30 de tinere s-a aflat şi gălăţeanca Andreea Cristina Munteanu, în vârstă de 21 de ani. Născută într-o familie de poliţişti, Andreea este studentă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, în anul III, iar calificarea ei în amintita finală alături de alte frumuseţi ale României a fost un altfel de examen.
„Înainte de finală am stat la Bucureşti - unde, fireşte, m-au însoţit grijulii mei părinţi. Pregătirile au durat două săptămâni şi recunosc că perioada a fost pentru mine un prilej de a mă căli”, ne-a spus Andreea.
„Am început să văd altfel viaţa şi departe ideea că e suficient să ai picioare lungi, ca să ajungi pe podium. Sunt şi probe de cultură generală şi de aptitudini practice, drept dovadă, câştigătoarea Marelui Premiu a fost multipla campioană la dans (în 2008-2010) - Alexandra Cătălina Filip, care a renunţat la titlu pentru a putea participa la alte competiţii profesionale”.
„Personal, acolo am învăţat arta de a-i respecta şi de a-i accepta pe cei din jur, de a fi mai răbdătoare. La noi, nu există o percepţie favorabilă a acestor concursuri şi poate că nici organizatorii nu fac prea mult din acest punct de vedere, punând accent prea mult pe aparenţele fizice ale participanţilor...”.
„Astăzi, dacă ţii la etichetă şi mai eşti şi tânără şi ţii la demnitatea firească, frumuseţea este mai mult un dezavantaj...”.
Dincolo de această experienţă, plăcută, visul Andreei este de a continua profesia tatălui său - un profesionist în ale cercetării în criminalistică. Profesie care are rigorile, riscurile şi renunţările ei. Şi unde pregătirea profesională e completată de multă tărie de caracter.
„Mama era cea care ne dădăcea tot timpul şi pe mine şi pe fratele meu. Însă chiar dacă tata era mai rar între noi şi cu noi - munca de cercetare cerând multe sacrificii - tata compensa asprimea în educaţia noastră şi absenţa de lângă noi cu gesturi care ne uimeau şi care erau de o francheţe în totală opoziţie cu interdicţiile în care am crescut”.
„La vârsta copilăriei nu am înţeles o anumită asprime a părinţilor cu mine, ca fată, cu fratele meu, chiar dacă e bărbat. Acum ne prinde bine...”.
Andreea şi-a pus în gând să nu rupă tradiţia în familie şi, într-un fel sau altul, ea trage nădejde la Cineva de Sus, că nu va fi ea cea care va întrerupe tradiţia în această familie de poliţişti.
„Investigaţia în Dreptul Penal este o muncă fascinantă şi într-un fel sau altul asta voi face”, ne-a mărturisit tânăra noastră.
