A fost o vreme, în preistoria omenirii, când femeile și bărbații aveau roluri egale în comunitate (bineînțeles, fără a menționa maternitatea).
Până nu demult, antropologii au mers la sigur pe varianta că femeile au fost întotdeauna mai micuțe și mai puțin puternice. Descoperiri arheologice recente, din ultimele câteva decenii, au arătat însă că, în toată Epoca de piatră, pe când oamenii se hrăneau doar cu ce culegeau și vânau, femeile participau cot la cot cu bărbații la aceste activități.
Analiza microscopică fizico-chimică a oaselor descoperite datate încă din Paleolitic a arătat că nu existau diferențe între cât și ce mâncau adulții celor două sexe. Compararea oaselor mobile (mâini, picioare) a arătat, de asemenea, că erau la fel de puternice la ambele sexe. Cercetătorii (în special femeile de știință) au arătat că, în comunitățile mici - oamenii preistorici încă nu ajunseseră să trăiască în sate, ci doar în familii ori clanuri de până în 10-12 membri - femeile participau activ la vânătoare, atât în roluri de gonaci, cât și ca aruncători de sulițe și că, de aceea, trebuia să fie și chiar erau musculoase.
Diferențele de statură și dotare motrică au apărut odată cu agricultura și locuirea în jurul terenului cultivat, când femeile nu mai aveau de făcut față unor activități solicitante fizic. În plus, bărbații au început să mânuiască arme pentru a-și apăra proprietățile.
Aceleași analize fizico-chimice au arătat că, odată cu Epoca bronzului, femeile au început să fie mult mai prost hrănite decât masculii. Consecința normală a lipsei de nutrienți și a absenței muncii fizice grele a fost reducerea osaturii și musculaturii femeilor.
