O cercetare de doi ani de zile. Știați...
Un grup interdisciplinar (psihologi, antropologi, esteticieni etc.) de la o mare universitate din Regatul Unit al Marii Britanii și-a propus să afle ce anume consideră oamenii obișnuiți că este frumusețea.
Au fost fotografiate bust 20 de femei în jur de 30 de ani, iar pozele au fost prezentate unui grup egal de studenți. În urma completării individuale a chestionarului, în afara celor cu adevărat arătoase, șase dintre femei s-au găsit pe majoritatea formularelor. Tinerele erau nici frumoase, nici urâte. Cercetătorii au rămas nedumeriți, pentru că trăsăturile lor nu străluceau prin ceea ce apreciem, în general, ca frumusețe: ovalul perfect al feței, forma și plinătatea buzelor, nasul drept și fin, sprâncenele perfect arcuite, urechile mici și lipite de cap; nici simetria facială a subiecților nu era grozavă.
Grupul de lucru a repetat testarea, în condiții de separare fizică, cu o altă serie de martori, iar rezultatul a fost același – deci se putea înlătura factorul coincidență ori faptul că martorii ar fi comunicat între ei.
Au fost luate în calcul, pentru a se descoperi de ce tocmai cele șase erau nominalizate aproape fără greșeală, nenumărate variabile.
Cercetarea s-a extins, neașteptat, pe mai bine de doi ani, când ar fi trebuit să se termine într-o săptămână. S-a extins până când cineva, în disperare de cauză, a avut o idee care, la început, a părut năstrușnică: s-a gândit să facă o analiză fiziologică a femeilor din poze, la momentul în care au fost fotografiate.
Stupoare! Toate cele șase se aflau, în ziua fotografierii, la ovulație! Adică erau apte de procreare. Fiind însă doar în poze, nu puteau emite feromonii care sunt eliberați cu această ocazie, ca să anunțe masculii de oportunitatea de a avea urmași.
După ample discuții, tot nu s-a ajuns la un rezultat concret, măsurabil științific. Concluzia finală a studiului a fost că „nu se știe cum, ovulația se poate vedea, intui”.
