Remember. Ion Murariu (1922-2012)

Remember. Ion Murariu (1922-2012)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Artistul plastic Ion (Nică) Murariu s-a născut la Dorohoi, județul Botoșani, pe 12 septembrie 1922. Și-a făcut studiile la Academia de Arte Frumoase din Iași, în perioada 1941-1946. În paralel, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie. Artist plastic cu o activitate prodigioasă în pictură, desen și acuarelă, Ion Murariu a pictat tablouri - portrete, peisaje, flori și compoziții, realizând și decoruri de teatru. S-a remarcat încă din 1938, la "Tinerimea română", când i s-a acordat Premiul excepțional pentru desen, dar a debutat în viața artistică în 1942, când era student, la un Salon oficial de pictură de la Iași. A avut expoziții personale la București, a participat la diverse manifestări de artă românească organizate în străinătate, la Cleveland, Boston, New York, Berlin. În 2002, a organizat, la Galeria de Artă de la Cercul Militar Național, o expoziție-retrospectivă de pictură și acuarelă, prilejuită de aniversarea a 80 de ani de viață și 60 de ani de la prima prezență la un salon de pictură. S-a stins din viață pe 22 martie 2012, la Bucureşti.

Citit 481 ori Ultima modificare Marți, 21 Martie 2023 12:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.