Filosof, poet, eseist, publicist și scriitor, Constantin Noica s-a născut pe 12 iulie 1909, în comuna Vitănești, județul Teleorman. Studiile liceale și universitare (Facultatea de Litere și Filosofie) le-a făcut la București, obţinându-şi licența în Filosofie în 1931.
După studii de specializare în Franța, în perioada 1938-1939, a devenit doctor în filosofie, în 1940, cu teza "Schiță pentru istoria lui «cum e cu putință ceva nou»".
Între 1932 și 1934, a fost bibliotecar la Biblioteca Seminarului de Istorie a Filosofiei și a făcut parte din Asociația de Arte, Filosofie și Litere "Criterion".
În 1934, s-a retras la Sinaia, unde a tradus din Descartes și Kant. A debutat editorial cu volumul "Mathesis sau Bucuriile simple", pentru care a primit Premiul Scriitorilor Tineri. Eseurile din acest volum au fost publicate iniţial, în 1927, în revista Liceului "Spiru Haret", "Vlăstarul". În continuare, a publicat "Concepte deschise în filosofia lui Descartes, Leibniz și Kant", în 1936, volum premiat de Academia Română.
Între 1938 și 1939 și-a continuat studiile în Franța. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost referent pentru filosofie în cadrul Institutului româno-german de la Berlin (1941-1944).
A avut, în perioada 1949-1958, domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel, unde și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu.
Din decembrie 1958 până în august 1964 a fost deținut politic la Jilava și în alte închisori. A fost condamnat în urma procesului intentat intelectualilor, de către regimul comunist, pentru activitate dușmănoasă (Procesul "Noica-Pillat"). Noica și Dinu Pillat au primit pedepsele cele mai mari: 25 de ani de muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii. Din același lot cu arestați din anii 1958-1959, mai făceau parte, printre alții, Vasile Voiculescu, Nicolae Steinhardt, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu.
La un an după eliberare, în 1965, Constantin Noica a fost încadrat, timp de zece ani, la Centrul de Logică al Academiei Române, pe post de cercetător.
În ultima parte a vieții, s-a retras la Păltiniș, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi.
A decedat pe 4 decembrie 1987, la Sibiu.
