Remember. Mădălina Manole, vedetă a muzicii româneşti, „Fata cu parul de foc”

Remember. Mădălina Manole, vedetă a muzicii româneşti, „Fata cu parul de foc”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Cântăreață Mădălina (Magdalena-Anca) Manole s-a născut la Vălenii de Munte, pe 14 iulie 1967. A moștenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, interpretă de muzică populară. A studiat chitara și a început să compună muzică folk pe versurile unor poeți consacrați. Prima sa compoziție a fost "Toamnă nouă".

Debutul său muzical a avut loc la vârsta de 15 ani, în Cenaclul "Tineretul prahovean", condus la vremea respectivă de poetul Lucian Avramescu. A format împreună cu Ștefania Ghiță duetul "Alfa și Beta", cu care participă la spectacolele Cenaclului "Flacăra".

În anii 1982-1985, a urmat cursurile Școlii Populare de Artă, la clasa Mihaela Runceanu - Ionel Tudor.

În 1988, a participat la Festivalul de la Mamaia, cu piesa "Un om sentimental", compusă de Șerban Georgescu. A fost începutul unei colaborări de succes între cei doi. În 1991, a obținut "Discul de Aur" pentru albumul "Fată dragă", piesa de titlu devenind "compoziția de semnătură" a artistei. După acest album, a primit alte două discuri de aur, pentru vânzări de 2 milioane de unități, performanţă semnalată la acel moment inclusiv de cunoscuta revistă "Billboard". În 1993, a fost desemnată cea mai bună artistă pop, în clasamentele realizate de Radio Contact, iar revista "7 Extra" a numit-o Patricia Kaas a României.

În 1994, Mădălina Manole s-a căsătorit cu Șerban Georgescu, care era cu 15 ani mai în vârstă. După aproape opt ani, cei doi au divorțat.

În 1995, a cântat, la București, în deschiderea concertului Whigfield, iar un an mai târziu, în deschiderea concertului Los del Rio.

Mădălina Manole a fost primul nume al muzicii pop românești care a intrat în catalogul unui mare producător muzical internațional - Polygram Grup (prin Zone Records România).

În 1997, a lansat albumul "Lină, lină Mădălină", cu melodii din repertoriul unor mari interprete ale folclorului românesc: Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu, Lucreția Ciobanu, Mioara Velicu.

Anul 2000 i-a adus distincții pentru Cea mai bună interpretă pop și Cea mai bună voce feminină a anului, la Premiile Radio România și Premiile Industriei Muzicale din România.

În 2003, a lansat "A fost, va fi iubire" - album care cuprinde 11 cântece compuse de ea, pe versurile Roxanei Popescu. Ultimul album al cântăreței a fost "09 - Mădălina Manole", apărut în 2010.

A decedat pe 14 iulie 2010, în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani, cel mai probabil din cauza unei supradoze de medicamente. La acel moment era căsătorită cu Petru Mircea, cu care avea un băiat. Cântăreaţa suferea de depresie după nașterea copilului și, în 2010, a avut trei tentative eșuate de suicid.

Remember, colecție de articole

Oameni de seamă

Citit 775 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iulie 2023 07:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.