Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” organizează, joi 3 august 2023, începând cu ora 10.30, o nouă întâlnire în cadrul proiectului educațional Clubul de Istorie „Excelsior”, coordonat de managerul muzeului Daniel Dojan.
„Tema abordată de această dată este una complexă ca expunere și ani însă ea va fi comprimată în câteva informații esențiale expuse altfel către tineri. Al Doilea Război Mondial începe pe 1 septembrie 1939 cu invazia Poloniei și se termină pe 2 septembrie 1945 cu predarea Japoniei. Șase ani și o zi, o perioadă în care se petrec foarte multe evenimente (...) Vor fi prezentate marile bătălii, liderii care se vor confrunta, conferințele de pace, tragediile, dar și modul în care se va sfârși acest război. De asemeni, pe parcursul evenimentul vor fi expuse materiale audio – video”, se precizează într-un comunicat de presă al Muzeului de Istorie ”Teodor Cincu”.
La această interesantă prezentare sunt invitați să participe toți membrii Clubului de Istorie ”Excelsior” Tecuci.