Grigore Cobălcescu s-a născut la Iași pe data de 22 septembrie 1831. Și-a efectuat studiile secundare și superioare la Academia Mihăileană în orașul natal, continuându-le la Facultatea de Științe, Secția de Științe Naturale din Paris. Și-a luat licența în științe naturale la Sorbona, în anul 1861.
Grigore Cobălcescu a fost primul profesor de geologie și mineralogie de la Universitatea din Iași între anii 1863-1892. Împreună cu A.D. Xenopol și alți profesori a înființat, în anul 1889, Societatea Științifică și Literară din Iași. A susținut înființarea Societății Române de Geografie din București, al cărei fondator a fost alături de D. Brândză, Gr. Ștefănescu ș.a.
Grigore Cobălcescu a publicat în anul 1862 prima lucrare românească de geologie, intitulată ”Calcarul de la Răpidea”. În anul 1883 i-a apărut lucrarea ”Studii geologice asupra unor tărâmuri terțiare din unele părți ale României privitoare la depozitele paleogene și mai ales cele pliocene din Carpați și Subcarpați” - cea dintâi monografie geologică scrisă de un român în limba română asupra depozitelor sarmațiene și pliocene. Cobălcescu a elaborat cel dintâi manual de geologie scris în limba română: ”Elemente de geologie pentru clasele gimnaziale însoțite de un atlas cu 200 figuri în cea mai mare parte fosile” - apariția 1859.
La 29 martie 1886 a fost ales membru titular al Academiei Române.
A decedat, la Iași, pe 21 mai 1892.
