Cine a câştigat 30.000 de euro la „Chefi la cuțite”
Foto: Antena 1

Cine a câştigat 30.000 de euro la „Chefi la cuțite”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Janni Alexandridis, „cuţitul de aur” al lui Florin Dumitrescu este câștigătorul celui de-al 12-lea sezon „Chefi la cuțite”. Finalistul a luptat cu Ioana Dehelean, tot din echipa lui chef Dumitrescu și cu Valentin Timofte, finalistul lui chef Sorin Bontea, şi reușit să pună mâna pe marele trofeu în valoare de 30.000 de euro. Chef Cătălin Scărlătescu nu a avut niciun finalist în acest sezon, dar componenţi ai echipei sale au gătit pentru cei trei combatanţi din marea finală.

„Dacă nu câștig, mor! Așa simt!”, tot spunea Janni pe parcursul finalei. În vârstă de doar 23 de ani, s-a născut în Germania, tatăl său fiind grec, iar mama - româncă. Pasiunea pentru gastronomie a moștenit-o de la mama și de la bunica lui. Familia lui a avut un restaurant în Nürnberg. „La vârsta de 16 ani am făcut trei ani de cursuri în gastronomie, iar înainte am mai lucrat în bucătărie. Am curățat ceapă, am făcut sosuri. Am lucrat în Germania, în Elveția, Berlin. Am gătit pentru 300 de persoane, am gătit pentru echipa națională de fotbal din Germania timp de o lună, dar și pentru Selena Gomez, Thomas Müller, Lewis Hamilton”, a mărturisit concurentul la Antena 1.

La degustările pe nevăzute, Janni Alexandridis a primit cuțitul de aur de la chef Florin Dumitrescu. Tânărul a reușit să-i impresioneze pe cei trei chefi cu un preparat în care tonul a fost vedeta din farfurie. Fără să stea mult pe gânduri, chef Florin Dumitrescu i-a oferit cuțitul de aur, fiind convins de faptul că va ajunge departe în competiție alături de el: „I-am oferit cuțitul de aur pentru că mi-a dat siguranța că poate, este capabil și se poate descurca în situația de criză”.

„Uriaș! O să rupă granițele! O să auziți de el multe! Am câștigat, în sfârșit! Nu-mi vine să cred”, a promis chef Florin Dumitrescu după ce Janni a câştigat.

„Am câștigat cel mai mare show de bucătari din România. Asta însemană tot. Îmi pare rău, nu pot să-mi țin emoțiile. Îmi trebuie puțin timp să realizez ce s-a întâmplat! A fost cea mai bună experiență din viața mea”, a mărturisit Janni Alexandridis, cu lacrimi în ochi.

Citit 1442 ori Ultima modificare Joi, 19 Octombrie 2023 08:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.