„Linșajul ultimului monstru sacru al cinematografiei”

„Linșajul ultimului monstru sacru al cinematografiei”
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Aproximativ şaizeci de artişti francezi au condamnat, într-o scrisoare deschisă, „linşajul” actorului-vedetă Gérard Depardieu, acuzat de viol încă din 2020 şi aflat în centrul unui scandal devenit mediatic şi politic în urma difuzării recente la televiziune a unui documentar, scrie AFP, preluată de news.ro. 

Printre semnatarii scrisorii se numără regizorul Bertrand Blier, actriţele Nathalie Baye, Carole Bouquet şi Charlotte Rampling, actorii Jacques Weber, Pierre Richard şi Gérard Darmon, precum şi cântăreţii Roberto Alagna, Carla Bruni, Arielle Dombasle şi Jacques Dutronc.

„Gérard Depardieu este probabil cel mai mare dintre toţi actorii. Ultimul monstru sacru al cinematografiei. Nu mai putem rămâne tăcuţi în faţa linşajului care se abate asupra lui, în faţa torentului de ură care se revarsă asupra lui, fără nuanţe, în cel mai complet amalgam şi în dispreţul prezumţiei de nevinovăţie de care s-ar fi bucurat, ca toată lumea, dacă nu ar fi fost un gigant al cinematografiei”, scriu ei în textul publicat de „Le Figaro”.

Difuzarea recentă a unui reportaj despre actor în cadrul emisiunii „Complément d'enquęte” de pe France 2 a provocat o undă de şoc, cu repercusiuni internaţionale. În înregistrare, Gérard Depardieu a făcut o serie de remarci misogine şi jignitoare, adresându-se femeilor şi unei tinere fete într-o manieră sexuală.

De la izbucnirea scandalului, Gérard Depardieu a fost exclus din Ordre National du Québec şi i s-a retras titlul de Cetăţean de Onoare al municipalităţii Estaimpuis din Belgia, în timp ce statuia sa de ceară a fost retrasă de pe traseul de vizitare al celebrului Musée Grévin din Paris.

Citit 1213 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Decembrie 2023 11:23

1 comentariu

  • postat de comunismul
    Sâmbătă, 30 Decembrie 2023 19:46
    5.13.148.***
    mos nebun! pacat de el ca e un actor bun! dar ii sta mintea numai la prostii tampenii!
    3
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.