Pavel Kiseleff, general și comandant de armată, s-a născut pe 8 ianuarie 1788, la Moscova, într-o veche familie nobiliară rusă. Copilăria și-a petrecut-o în casa părintească din Moscova. A fost educat acasă, fiind crescut de părinții săi în „devoțiunea tradiției religioase” și în „cultul monarhiei”. În anul 1805, Kiseleff a fost înrolat cadet la arhivele din Moscova ale Ministerului Afacerilor Externe, iar în 1806 a fost transferat la regimentul de cavalerie. Prima campanie la care a participat a fost Războiul celei de-a Patra Coaliții.
După pacea de la Tilsit, Kiseleff a revenit la Sankt Petersburg. A fost numit în calitate de ordonanță a reginei Louise în timpul șederii lor în Sankt Petersburg (1808-1809) și a familiei regale prusace. În timpul Bătăliei de la Borodino a comandat prima escadrilă a regimentului. A fost decorat cu Ordinul „Sf. Ana” clasa a IV-a pentru Borodino. Apoi a fost numit adjutant al generalului Mihail Miloradovici. În această calitate a intrat în atenția țarului Alexandru I, căruia îi plăceau rapoartele sale periodice și modul de a exprima cursul evenimentelor. La 2 aprilie 1814 Kisseleff a fost numit aghiotantul lui Alexandru I. În anii următori el a finalizat cu succes o serie de comenzi importante ale împăratului.
În 1819 a fost numit șeful Statului Major al Armatei a 2-a. Kiseleff a prevăzut războiul Rusiei cu Imperiul Otoman și, considerând că armata rusă avea nevoie de o reformă, a încercat să-și pună în aplicare reformele sale, inclusiv atenuarea și condamnarea pedepsei corporale, care a stârnit animozitatea puternicului ministru de război, contele Aracheiev. În 1823 a fost avansat la gradul de general-adjutant.
Între 1829 și 1834 a condus administrația militară rusească a Țării Românești, astfel că Șoseaua Kiseleff din București îi poartă azi numele scris în grafia franceză. A fost președinte plenipotențiar al divanurilor Moldovei și Țării Românești în timpul administrației militare ruse.
A contribuit la reorganizarea administrativă a celor două principate și la întocmirea Regulamentelor organice, care de fapt au fost primele Constituții din istoria celor două principate române. Aceste regulamente organice au fost introduse în Țara Românească în 1831 și în Moldova în 1832. Ca ambasador al Rusiei la Paris, în perioada 1856-1862, a sprijinit unirea Principatelor Române, pe linia Proiectului Grecesc.
A încetat din viață pe 26 noiembrie 1872, la Paris.
