Oameni de seamă. Ștefan cel Mare a devenit domn al Moldovei

Oameni de seamă. Ștefan cel Mare a devenit domn al Moldovei
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Ştefan cel Mare este voievodul cu cea mai lungă domnie din istoria Moldovei (1457-1504), perioadă în care ţara a cunoscut o dezvoltare considerabilă. Fiu al lui Bogdan al II-lea, Ștefan cel Mare a devenit domn al Moldovei la 12 aprilie 1457, după ce a reușit să-l înlăture pe armeanul Petru Aron - ucigașul tatălui său, învingându-l în bătălia de la Doljeşti, judeţul Neamţ.

În condiţiile compromiterii lui Petru Aron, în urma acceptării de către acesta a solicitării sultanului de închinare a Moldovei şi de plată a tributului (5 iunie 1456), Ştefan pătrunde în Moldova, în aprilie 1457, pentru a lua tronul. Avea o oaste comună de circa 6.000 de moldoveni din Țara de Jos a Moldovei, primind sprijin şi din partea verișorului său Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti.

Petru Aron a strâns în grabă o armată. În dreptul satului Doljești, pe pârâul Hresca, afluent al Siretului, unde se întâlneau ținuturile Romanului, Sucevei și Hârlăului, pe 12 aprilie, se dă o luptă în urma căreia Ștefan cel Mare iese victorios. Cronica moldo-germană arată că "la o gârlă sau apă cu numele Hresca, lângă Doljeşti […] acolo a bătut Ştefan voievod pe Aaron voievod, alungându-l din ţară şi el însuşi a rămas stăpân cu putere". Pornește apoi în urmărirea oștilor lui Petru Aron, iar pe 14 aprilie, în ținutul Neamțului, la Orbic, astăzi Buhuși, județul Bacău, are loc victoria noului domn Ştefan cel Mare al Moldovei asupra fostului domnitor Petru Aron. Ultimul se retrage în Polonia, cedându-le acestora cetatea Hotinului.

La locul numit Direptate, pe Siret, țara îl aclamă pe Ștefan cel Mare drept domn legiuit al Moldovei, în scaunul părinților și strămoșilor acestuia, iar mitropolitul Teoctist îl unge cu mir. Locul purta numele de Direptate deoarece aici se obișnuiau a se ține toate judecățile cele mari, toți oamenii putând veni să asiste sau să facă vreo plângere.

"Ştefan era Domn acum, în puterea sîngelui său, care era al lui Alexandru-cel-Bun, în puterea biruinţii ce cîştigase de două ori asupra unui ucigaş şi hoţ de Domnie, în puterea binecuvîntării rostite de cel d’intăiu preot al ţerii. El se coborî de sigur îndată de cealaltă parte a Siretului, cercetînd, împăcînd şi judecînd pretutindeni, cîştigînd lesne pe fugarii îngroziţi, ce veniau să i se închine tremurînd", a arătat Nicolae Iorga, în "Istoria lui Ștefan cel Mare".

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 560 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2024 10:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.