Salată de ciuperci cu maioneză și usturoi

Salată de ciuperci cu maioneză și usturoi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ingrediente: 420 de grame de ciuperci din conservă sau 700 grame ciuperci proaspete, 1 gălbenuș, 80 ml ulei de floarea-soarelui, 1-2 căței de usturoi (în funcție de mărime și de cât de usturoiat vă place), 2 linguri de zeamă de lămâie (opțional), 1 pahar mic de iaurt simplu, cu 3,5% grăsime, 1 legătură de pătrunjel sau mărar, ce verdeață preferați.

Preparare: începem cu pregătirea maionezei, amestecând cu mixerul gălbenușul și uleiul. E important pentru această salată ca maioneza să fie bine emulsionată/legată. Opțional, putem adăuga în maioneză un pic de suc de lămâie. Adăugăm apoi usturoiul zdrobit. Urmează iaurtul, pe care îl punem pentru a spori cantitatea maionezei fără a aduce prea multe calorii în combinație, obținând astfel un dressing/sos mai light pentru salata de ciuperci. Se omogenizează totul foarte bine. Se condimentează cu sare și piper din belșug. După preferință, puteți folosi mărar sau pătrunjel verde la salata de ciuperci cu maioneză. Așadar, se toacă mărunt verdeața și se adaugă în recipientul cu dressing, se amestecă bine și se toarnă peste celelalte ingrediente.

Citit 491 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Mai 2024 11:29

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.