Moş Crăciun spune NU politeismului

Moş Crăciun spune NU politeismului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Wow, bile de sticlă! *

Moşii ăştia vin mereu prea devreme. Bine, pe alde Nicolae îl descalific din prima – mulţumesc, mamă, mulţumesc, tată – pentru că la noi acasă politeismul aducătorilor de cadouri nu avea ce căuta.

Şi eu, şi frate-miu, credeam disciplinat doar în Moş Gerilă, iar la 1 iunie refuzam toţi biscuiţii scârboşi care ni se fluturau pe la nas, cu ocazia unei zile-fantomă, care venea aiurea, fix în prag de vacanţă.

Pe zâne le concediase mămica, după ce o frecasem la cap şi orgoliu de bugetar pe biata femeie, că dacă ea nu are de unde să-mi ia penar chinezesc bleu cu peştişori, las’ că-mi aduce Zâna. Ţţţ, m-a amuţit responsabila cu bunul-simţ, nu există zâne.

Am bocit vreo juma’ de oră, după care, ca să-mi citez o amică, am uitat de ce plângeam şi m-am distrat mai departe cu nişte bile de sticlă pe care le uitaseră la mine nişte fetiţe venite să se joace în deplasare.

* Un cadou frumos de la mine – pleonasm, tu! *

Şi totuşi, ca să revin – Moşii vin prea devreme. Nicolae e bun şi el la ceva, că îmi bagă groaza în mine şi mă face să convertesc tot ce văd pe rafturi în cadouri cool sau din contră.

Am văzut o tastatură wireless care ar face senzaţie, dacă proprietarul actualei tastaturi – cu fir! – ar fi vreun dram pasionat de calculatoare. De fapt, şi dacă trec pe la raionul de cereale mă gândesc dacă am vreun pasionat de grăunţe pe care aş vrea să îl impresionez.

Mă înnebunesc după sticlăraia frumoasă, care costă – la cât aş vrea eu să cumpăr – cât rata la o casă, pe o lună. Îmi plac ramele electronice – deşi le suspectez că sunt gândite în Kitsch-land.

Aş arunca ceva bani şi pe niscaiva seturi de prosoape, cu singura condiţie să fie viu colorate, să zică fericitul cadorisit că uite ce personalitate am eu, dă pe-afară şi alta nu, bine că e prieten cu mine, poate se prinde şi de el.

NU dau bani pe cratiţe, seturi de cuţite, tripleta infamă – ciorapi, chiloţi & şosete –, şi nici pe cărţi motivaţionale (scârboasă literatură, auzi, „Tristeţea poate fi învinsă prin tristeţe”).

* Bancul despre copilul optimist versus copilul pesimist *

Aş putea să intru uşor în hora plângăcioşilor care smiorcăie că ei fac daruri frumoase şi primesc porcării. Diferenţa dintre mine şi copilul pesimist, care suferă când vede balega de cal înnobilată cu fundă, este că eu sunt precisă că respectivul cal a avut cele mai bune intenţii (cine ştie bancul, pricepe mai repede).

Mai ales că ce, dacă dau cadou două cârpe, oare ar trebui să aştept un braţ de diamante?

* Eu şi tu *

Dacă îmi plac din nou Sărbătorile este pentru că acum nu mă mai număr ca tâmpita la singular, ci la trilar – asta ca să mă prostesc până la capăt. Că în supermarket nu mă mai înghite hăul rafturilor bântuie de cupluri, mereu altele, mereu NEincluzându-mă.

Că acum avem deja povestea de anul trecut, când de Crăciun mi-am dat arama pe faţă şi am mâncat ca porcul în faţa iubitului care credea că eu trăiesc cu juma’ de banană şi-un vis, de m-am îngrăşat 5 kile în două zile.

Şi povestea de Revelion, când mi-a căzut dulapul suspendat în cap, şi râdeam cu sângele pe faţă de speriam personajele de la televizor. Sau pe cea de Anul Nou, când am vomitat toată ziua de la cea mai ieftină şampanie de pe piaţă – şampanie pe care singură am ales-o, ca să fac economie, mama lui de marketingul Sărbătorilor.

Sau pe cea când în loc să te ajut, râdeam ca proasta că te-ai mânjit de ciocolată. Sau pe cea cu alegerea aerului condiţionat – am căpiat umblând prin magazine.

Well, am o listă întreagă de bifat şi pentru următoarele Sărbători, dar nu sunt nebună să înşir aici un an întreg.

Citit 1483 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.