"Cele mai triste poezii rămase tablou"
Cred că observi cum se uită la mine cuvintele
din lăstărişul sihlei în care dorm
şi (nu) mi se pare că visez uniform-accelerat
într-un timp rectiliniu şi uniform,
după cum se pricepe să-(mi) bată inima
putregăioasă şi plictisită de stat,
după cum înţelege să (nu) mai cânte
păsărimea cea de toate zilele şi nopţile mele
frânte, înfrânte, răsfrânte, plăpânde!
Cred că observi cum se îndepărtează de mine
şi nici măcar nu se uită în urmă,
nici măcar nu-şi mai aduc în suflet şi-n minte
zilele şi nopţile care-mi scurmă
(prin camerele supraîncărcate ale inimii)
şi-mi uniform-accelerează sfinte
pe mers înapoi, rectiliniu şi uniform,
acolo, unde chiar toate vorbele/visurile mele
mă aşteaptă să mă duc şi să dorm!
