* „Între linia de start şi finiş, maratonistul îşi retrăieşte viaţa – începe ca un copil şi termină matur” – Viktor Rothlin, campion european la maraton *
Îi vezi fotografia şi juri că are timp să alerge doar când reuşeşte să scape de fani. Rupt parcă din poveştile cu supereroi, poliţistul-atlet Marius Buricea aduce la Galaţi aerul excepţionalului ca exerciţiu de firesc.
La maraton, cu Gabi Szabo
Modest cum i se potriveşte unui campion de clasă, poliţistul povesteşte că s-a prezentat la linia de start a celei mai noi competiţii - Maratonul Internaţional Bucureşti 2011 - într-o zi mohorâtă de octombrie: „Eram 2.000 de oameni de toate naţionalităţile, bărbaţi, femei, mai tineri, mai vârstnici, care aşteptam pe o ploaie mocănească şi la 11°C să înceapă cursa de 42,195 de kilometri”.Pistolul declanşat de campioana Gabi Szabo a făcut ca cei 392 de maratonişti să părăsească instantaneu aerul aburit de respiraţii. Gălăţeanul nostru s-a clasat pe locul al 213-lea, cu un timp de 4h:02:26.
Kenienii – ca nişte gazele
Ţi-ai doborât propriul record, remarc. Cu jumătate de oră! „Da”, admite poliţistul, „pentru mine este o mare realizare. Uite, la maratonul Sighişoara-Mediaş am scos 4h:33”. Rămâne ceva întipărit pe retina alergătorului în timpul unei curse? „Atleţii kenieni! Au trecut pe lângă mine ca un taifun. Era o încântare să-i vezi cum aleargă ca nişte gazele, parcă sunt din alte timpuri. Am văzut bătrâni de 50-60 de ani care alergau cu frenezie. A fost un concurs cu adevărat reuşit, iar lângă mine au fost profesorul Nicolae Pop de la Facultatea de Educaţie Fizică si Sport şi Aurel Berbec, zis Lulu, care mi-a permis să mă antrenez la sala ˝Lulu’s Gym˝”.
Viaţa ca efort
Campion european la maraton, elveţianul Viktor Rothlin spune: „La linia de start un maratonist se simte ca un copil; la finiş – ca un matur. Între aceste doua puncte el poate să-şi retrăiască viaţa”. „De aceea” – susţine Marius Buricea – „maratonul este atât de special: nu contează timpul pe care-l obţii, contează doar parcurgerea unei distanţe care îţi permite să devii un alergător adevărat”.
Lacrimi şi aripi
Şi pentru că un sportiv nu poate fi magnific dacă nu găseşte noi dimensiuni pentru efortul său, poliţistul-atlet recunoaşte: „Când am primit drapelul României de la cineva de pe margine, mi-au dat lacrimile. Gestul omului respectiv mi-a dat aripi. M-am ales cu o unghie căzută şi ceva bătături, dar parcă mai contează!”.
Foto: Marius Buricea, arhiva personală
